Regizorul şi directorul de imagine George Cornea împlineşte pe 26 martie 2016 vârsta de 85 de ani. TVR Internaţional programează, la acest sfârşit de săptămână, patru dintre filmele pe al căror generic se află numele lui, ca regizor sau operator.
George Cornea s-a născut la 26 martie 1931 la Bucureşti. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale" (promoţia 1955).
„George Cornea a rămas fidel multor cineaşti cu care a colaborat: Manole Marcus, Geo Saizescu, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu. Ca regizor, George Cornea s-a afirmat cu numeroase titluri, din 1975, cu debutul la „Patima”, până în 1992 – „Doi haiduci şi o crâşmăriţă”, al căror comun atribut este diversitatea stilistică acordată pe o largă paletă tematică." (Călin Stănculescu, apud aarc.ro)
În 1977 a filmat serialul de televiziune „Războiul de Independență”, a realizat adaptarea pentru cinematografie a filmului „Mihai Viteazul”, regizat de Sergiu Nicolaescu. A susţinut cursuri universitare de imagine de televiziune şi film.
Filme regizate de Mircea George Cornea: Doi haiduci și o crâșmăriță, O vară cu Mara, Vulcanul stins, Racolarea, Căruţa cu mere, Calculatorul mărturisește, Rămân cu tine, Am fost șaisprezece, Audiența, Din nou împreună, Patima.
TVR Internaţional vă invită să urmăriţi, de vineri până duminică, patru dintre filmele pe al căror generic se află numele lui George Cornea, ca regizor sau director de imagine.
Asediul
Vineri, 25 martie, orele 15:00 şi 01:00
În 1971, îl găsim pe George Cornea realizator premiat de ACIN al imaginii pentru filmul regizat de Mircea Mureşan, pe un scenariu de Corneliu Leu şi Mircea Mureşan. În distribuţie: Ilarion Ciobanu, Sandu Sticlaru, Sebastian Papaiani, Valeria Seciu, Dan Nuţu, Mihaela Mihai.
„Asediul” este ecranizare a romanului „Puterea” de Corneliu Leu. În iarna anului 1945, susţinut de populaţia din Constanţa, personajul Drăgan împreună cu oamenii săi ocupă Prefectura şi ia măsuri organizatorice în favoarea oamenilor de rând pentru a curma specula.
Calculatorul mărturiseşte
Sâmbătă, 26 martie, orele 10:00 şi 18:00
În distribuţia comediei poliţiste din 1982, regizate de George Cornea, îi regăsim pe George Constantin, Mircea Diaconu, Sebastian Papaiani, Dana Dogaru, Ioana Pavelescu, Alexandru Repan.
Colonelului Câmpan i se încredinţează anchetarea unui accident rutier. Victima, un medic pe nume Florian Iuga, stârneşte suspiciuni, fiind bănuit de spionaj. În locuinţa lui se descoperă multe calculatoare de import.
Pe lista suspecţilor se înscriu Ioana, prietena medicului, precum şi sora ei, Mona. Abilitatea colonelului duce la aflarea vinovatului.
Am fost şaisprezece
Sâmbătă, 26 martie, orele 15:00 şi 01:00
George Cornea regizează acest film în 1980, avându-i protagonişti pe Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Elisabeta Adam, Dan Damian, Alexandru Repan, Ştefan Sileanu, Iurie Darie.
Drama spune povestea unui detaşament românesc de asalt alcătuit din 16 ostaşi, în iarna anului 1945, care, în drumul spre Munţii Tatra, participă la eliberarea Budapestei. Acţiunea se încheagă din secvenţe de război, dar şi din clipe de tandreţe. Pe măsură ce detaşamentul pierde din membri, supravieţuitorii îşi amintesc cele mai importante momente petrecute de toţi împreună.
Căruţa cu mere
Duminică, 27 martie, orele 15:00 şi 01:00
Cu un scenariu de D. R. Popescu (adaptare a nuvelei lui omonime), filmul din 1983 regizat de George Cornea ne face să trăim întâmplările unui grup de circari ambulanţi care cutreieră satele într-o căruţă cu mere. Acţiunea are loc în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Doi tineri se luptă să-şi îndeplinească visul de a deveni artişti. În distribuţie: Ion Dichiseanu, Dinu Manolache, Radu Gheorghe, Florina Cercel, Mircea Diaconu, Stela Popescu, Ion Besoiu, Mihai Mălaimare.
***
Puteţi urmări filmele - livestream pe TVR+, pe tabletă sau telefon mobil.