loader
Foto

Femei care schimbă România, la TVR Internaţional

Într-o lume care îşi caută reperele, iar România trece prin perioade de cumpănă economică şi socială, rolul femeilor în schimbarea şi reinventarea ţării este foarte important.

 

Cristina Leorenț
Investiţi în România!

Manageri de succes care conduc afaceri de valoare, profesioniste în zona publică, doamne cu proiecte de marcă în domeniul social au fost premiate la cea de-a XIV-a ediţie a Galei „Femei care schimbă România”, un proiect Finmedia şi revista Piaţa Financiară, sub coordonarea directorului general, MIHAI SĂNDOIU.

În emisiunea „Investiţi în România!”, moderator şi producător Cristina Leorenţ, difuzată marţi, 21 aprilie, de la ora 20:00, la TVR Internaţional, vă invităm să cunoaşteţi modele feminine care, prin educaţie, perseverenţă, curaj şi determinare, au reuşit să performeze, să inspire şi formeze destine!

Este prima femeie rector a unei universităţi medicale şi printre puţinele femei rector din România. Sub conducerea domniei sale, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a atins cel mai mare număr de studenţi internaţionali din ţara noastră şi din Europa Centrală şi de Sud-Est. Semnează prof. univ. dr. ANCA DANA BUZOIANU.

(w882) Femei care

A renunţat pentru moment, la profesia de avocat şi a intrat în administraţia  publică, pe o funcţie politică, dar nu oriunde, ci în Ministerul Justiţiei. Se numeşte ROXANA MOMEU şi este secretar de stat.

(w882) Femei care

Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, acumulată atât în mediul de afaceri, cât şi în administraţia publică centrală, a fondat în urmă cu câţiva ani, Patronatul European al Femeilor de Afaceri. ANDREEA NEGRU, preşedintele acestuia, explică tendinţele antreprenoriatului şi leadership-ului feminin şi impactul în economie al modificărilor fiscal-bugetare luate în regim de urgenţă.

(w882) Femei care

„Este tenace, ambiţioasă şi refuză să se dea bătută”, după cum se caracterizează chiar domnia sa. Este antreprenor în domeniul medical şi un om cu suflet mare. ALEXANDRA PREDA ŞURTEA conduce un spital privat în Craiova, înfiinţat în urmă cu 15 ani.

(w882) Femei care

A fondat Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă, pe care a acreditat-o la nivel naţional şi european, reuşind să aducă schimbări în bine în această profesie. Dr. GINA CHIRIAC, psihoterapeut, fondator şi preşedinte al Asociaţiei, spune că „în momentul în care ştie că îşi urmează vocea sufletului, se simte împlinită”.

(w882) Femei care

Lider cu o carieră de peste 25 de ani în conducerea organizaţiilor naţionale şi internaţionale, cu o expertiză consolidată în 50 de ţări, ANDREIA STANCIU este recunoscută pentru contribuţia sa în domenii precum educaţie profesională, guvernanţă corporativă şi leadership transfrontalier. În prezent, este director executiv al Asociaţiei Române pentru Relaţia cu Investitorii, un for care reprezintă companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti şi susţine dezvoltarea pieţei de capital.

(w882) Femei care

Iubeşte meşteşugurile străvechi, obiceiurile şi tradiţiile care definesc acest popor, dar mai ales oamenii care continuă să le ducă mai departe, pe care încearcă să-i susţină prin Academia de Artă Handmade din Bucureşti. Drd. MIOARA IOFCIULESCU, preşedinte fondator, este o doamnă căreia îi place să dăruiască şi să înveţe mereu.

(w882) Femei care

De la jurnalism la relaţii publice, de fapt de la jurnalism la comunicare în mod organizat, sub forma unei agenţii. Business-ul poartă semnătura MIHAELEI TUDOR, fondator şi director executiv Tudor Communications, o femeie care spune că este „determinată, pasionată şi empatică”. Noi adăugăm, creativă. O demonstrează proiectele desfăşurate de 20 de ani.

(w882) Femei care

Protagonistele acestei ediţii le-au împărtăşit greutăţile vieţii şi paşii spre reuşită jurnalistelor Ana Maria Ghiur şi Cristina Leorenţ.

(w882) Femei care

Emisiunea „Investiţi în România!” este difuzată la TVR Internațional, marţi, 21 aprilie, ora 20:00 şi în reluare, miercuri, 22 aprilie, orele 4:00 şi 12:00.

(w882) Femei care

INVITAŢI

  • prof. univ. dr. ANCA DANA BUZOIANU - rector Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca
  • ROXANA MOMEU - secretar de stat Ministerul Justiţiei
  • ANDREEA NEGRU – preşedinte Patronatul European al Femeilor de Afaceri
  • ALEXANDRA PREDA ŞURTEA - director general spital privat Craiova
  • dr. GINA CHIRIAC - psihoterapeut, fondator şi preşedinte Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă
  • ANDREIA STANCIU – director executiv Asociaţia Română pentru Relaţia cu Investitorii
  • drd. MIOARA IOFCIULESCU - preşedinte fondator Academia de Artă Handmade Bucureşti
  • MIHAELA TUDOR - fondator şi director executiv Tudor Communications
  • MIHAI SĂNDOIU - director general Finmedia

***

Credit foto
RALUCA AMZĂR
GIORGIANA ŞUŞURINCĂ-ENACHE

Imagine
MIHAI BUZURA
FLORINEL DUMITRU
MARIAN OPREA
COSTI TRIFU

Montaj
MIHAELA CHIPER

Documentarist
GIORGIANA ŞUŞURINCĂ-ENACHE

Jurnalişti
RALUCA AMZĂR
ANA MARIA GHIUR
ROXANA GHIŢULESCU

Moderator & Producător
CRISTINA LEORENŢ

* Împreună construim pentru generațiile următoare!

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe tvrplus.ro/live/tvr-international.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii!

22:00 Mireasa mortului

Film *

România, 2023

Regia: Cornel Gheorghiţă

Cu: Manue Fleytoux, Duncan Talhouet, Nicolas Luboz, Lorena-Andrada Zăbrăuțanu, Mihai Gruia Sandu, Ion Sapdaru

Comedie. Martin, fotograf iconoclast, este cucerit de câteva imagini trimise de prietenul său, regizorul Jacques, aflat în România ca să filmeze un documentar despre cele trei momente din viața ţăranului român: botez, nuntă şi înmormântare. Ajuns acolo, Martin se îndrăgosteşte la prima vedere de Irina, muta satului. Dacă filmarea primelor două episoade ale trilogiei se desfăşoară fără nicio dificultate, lucrurile stau cu totul altfel pentru cel de-al treilea episod, căci nimeni nu pare să mai moară în sat.

Redactor Gabriela Onea

23:40 Cap compas

*Cercurile timpului

Producător Elena Dinu

 
EVENIMENT ESTIVAL - Taberele ARC – Acolo unde începe ACASĂ

Pentru mii de copii români din diaspora și din comunitățile istorice, vara înseamnă, înainte de toate, o reîntâlnire cu România.

Miturile comunismului: Anii `80 și datoria externă

Decizia luată de Nicolae Ceaușescu în 1982 de a achita integral datoria României arunca cetățenii într-o gravă criză, cunoscută drept criza ...

Alimentul românesc, de la investiţii la brand local, naţional şi regional

Investiții masive cu fonduri europene, credite, surse proprii, realizarea de producții sustenabile, identificarea de piețe de desfacere noi, în ...

 

#tvri