loader
Foto

Eveniment TVR Internaţional, sub semnul limbii române: Taberele ARC

Miercuri, 31 august, ora 21:00, la TVR Internaţional şi TVR MOLDOVA.

 

În cadrul celei de-a XIII-a ediții a Taberelor “ARC” organizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, peste 1200 de elevi, studenți și tineri din 18 state, atât din comunitățile istorice, cât și din diaspora, au redescoperit România prin intermediul atelierelor de limba română, geografie, istorie, sport, muzică, desen și al excursiilor atent organizate la obiectivele turistice și culturale din județele Bistrița-Năsăud, Neamț și împrejurimi.

(w882)

Sub îndrumarea a peste 70 de profesori voluntari, copiii și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba română, și-au îmbogățit cunoștințele despre istoria, cultura și civilizația românească.

(w882)

Pentru  a surprinde atmosfera  din tabară, timp de 3 zile, Liliana Văduva şi Claudiu Petringenaru au  fost la Baza de Agrement de la Oglinzi, judeţul Neamţ, în mijlocul a peste 100 de copii şi profesori entuziaști, cu care au stat de vorbă.

(w882)

De asemenea, jurnaliştii TVR au participat la Ceremonia de închidere de la muzeul Cetatea Neamț, unde au fost alături de echipa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, condusă de secretarul de stat Gheorghe Cârciu, reprezentanţi ai Parlamentului, Guvernului, ai misiunilor diplomatice ale României în străinătate, precum şi ai Bisericii şi autorităţilor publice locale judeţene.

"Am reuşit împreună cu colaboratorii noştri să finalizăm cu succes o nouă ediţie a Programului de tabere "ARC". Experienţele copiilor, deschiderea şi bucuria cu care au participat în acest program ne dau energia să mergem mai departe. E un angajament pe care ni-l asumăm, o datorie pe care o avem faţă de noile generaţii de români de pretutindeni, în susţinerea unităţii şi identităţii noastre lingvistice şi culturale", a declarat secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu.

(w882)

"Dumnzeu dă fiecărui om o familie, o limbă maternă, un pământ pe care să se nască și o comunitate. Întoarcerea acestor copii spre țara părinților este un mijloc de a-i face să treacă peste momentul de criză identitară", le-a transmis participanţilor Mitropolitul Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale..

(w882)

Este un moment emoționant pentru noi toți. (…) Am crezut că facem un cadou de simțire românească copiilor și profesorilor lor risipiți în jurul granițelor României sau în Europa și s-a întâmplat invers: au venit ei să ne facă un cadou de suflet și să ne dea o lecție de identitate românească.” - a fost mesajul ministrulului Vasile Dîncu, din partea Guvernului României.

(w882)

Atmosfera plină de emoţie şi sărbătoare din Tabăra de la Oglinzi şi de la festivitatea de închidere a celei de-a XIII-a ediţii a Programului de tabere “ARC” de la muzeul Cetatea Neamţ, a fost surprinsă în emisiunea Eveniment TVR Internaţional, difuzată chiar de Ziua Limbii Române, miercuri, 31 august, ora 21:00, ora României.

3:00 Ora de ştiri

(Reluare)

3:35 Prezenţe româneşti

*Marea Britanie (I)

*Teodora Popa și Liviu Matei

Teodora Popa conduce departamentul de inovații al uneia din cele mai digitalizate clinici de fertilizare in vitro din lume. Este director de program pentru masterat în Științe Reproductive și Sănătatea Femeii la Institutul UCL pentru Sănătatea Femeii iar British Fertility Society i-a conferit titlul de Omul de Știință al Anului 2024.

Liviu Matei este profesor de Învățământ Superior și Politici Publice la King’s College London, Director al Școlii King's de Educație, Comunicare și Societate. A ocupat funcția de rector al Universității Central Europene (CEU), inclusiv în perioada în care această universitate a fost forțată să părăsească Ungaria și să se mute în Austria. Principalele sale domenii de expertiză includ guvernanța universitară, libertatea academică și autonomia universitară.

Realizator şi producător Marian Voicu

Coordonator proiect Corina Dobre

(Reluare)
 
Terapia prin muncă

Terapia prin muncă

publicat: vineri, 06 februarie 2026

Într-o lume grăbită, în care stresul, izolarea și presiunea cotidiană par să ne copleșească, terapia prin artă - scris, citit și hobbyuri - ...

Exportul alimentelor românești, între potențial și provocări

România are produse de calitate, fermieri temerari și o tradiție puternică în sectorul agroalimentar. Avem cu ce ne mândri. Despre alimente care ...

Buzău – oameni care mişcă lumea

Buzău – oameni care mişcă lumea

publicat: miercuri, 04 februarie 2026

Echipa emisiunii „Exclusiv în România” vă invită să călătoriți în județul Buzău, o zonă cu peisaje superbe, dar și cu oameni cu idei deosebite. ...

 

#tvri