loader

Erika Jozsa și pasiunile ei de-o viață, vineri la "Lumea și noi"

Vineri, 14 august, de la ora 20.30, la TVR Internațional aţi revăzut povestea… cu cântec a fostei noastre colege din TVR, Erika Jozsa, aflată acum în Sydney. Ediţia a fost difuzată în premieră în data de 30 ianuarie.

 

Lumea şi noi

Ediția este disponibilă online, pe TVR+.

Celebră deopotrivă ca muzician şi redactor-prezentator la TVR în anii ’70 – ’80, Erika Jozsa a lăsat destule urme în cultura română şi maghiară, atât cât a locuit în România, cât şi de pe cealaltă parte a lumii, din Australia. A început să cânte din liceu, iar la Şcoala Populară de Artă din Oradea a format un grup de fete. În 1971, la festivalul naţional „Siculus”, a câştigat Marele premiu Beat, într-un duet cu care a devenit celebră, alături de Karoly Horvath.

(w882) Erika Jozs

Taltos

(w882) Erika Jozs
Într-un concert în Australia în anii '90

Un al doilea moment important – prezenţa celor doi la Gala „Săptămâna” de la Bucureşti – a fost urmat de intrarea în Cenaclul „Flacăra”. Între timp, studentă la Aeronautică în Bucureşti, Erika este cooptată de Redacţia emisiunilor în limba maghiară, la TVR; prin urmare va schimba şi facultatea cu aceea de Jurnalistică. Erikăi i se datorează, între sutele de reportaje, unul deosebit – ultima filmare cu Phoenix, pe Semenic, în iarna anului 1975.

Realizările muzicianului Erika Jozsa sunt la fel de importante, compoziţiilor folk adăugându-li-se recuperarea folclorului maghiar din Transilvania şi coloanele sonore pentru filmele soţului său - reputatul operator, apoi regizor, Iosif Demian. Îngustarea orizontului profesional până la dispariţie, pentru fiecare dintre ei, i-a obligat să-şi caute un viitor în altă parte. După aventuri… cu cântec, sărbătorile de iarnă ale anului 1985 i-au găsit în lagărul austriac de emigranţi de la Traiskirchen.

(w882) Erika Jozs
Kettospont, coperta discului

N-au mizat pe continuarea profesiilor în Australia, dar au cultivat orice oportunitate ivită în acele direcţii, dovadă reportajele şi documentarele din toată lumea, via Sydney. Astăzi Erika Jozsa implementează Information Management la Facultatea de Medicină şi, dacă nu mai cântă aşa des ca pe vremuri (decât cu ocazia vizitelor în România), în schimb şi-a păstrat dedicaţia pentru jurnalistică.

(w882) Erika Jozs
Erika Jozsa, corespondent TV la Sydney

În ultimul deceniu, a publicat două cărţi de suflet care acoperă zone importante de istorie recentă, prea puţin investigate. Una adusă în 2004 în România, despre epoca muzicală beat a vremii sale, polarizată de grupul rock Metropol, iar alta lansată la sfârşitul anului 2014, în colaborare cu două foste colege din TVR, cu ample referinţe asupra emisiunilor în limba maghiară ale Televiziunii Române începute în urmă cu 45 de ani şi oprite în 1984.

Un reportaj de Doru Ionescu.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

21:00 Pulsul Zilei

Prezintă: Maria Smarandache, Alina Stancu

Producător Mirela Baltă

22:00 Care pe care

Format Marius Toder (Media Factory)

Prezentator Ruxandra Gheorghe Negrea

Producător Elena Ştirbescu

(Reluare)
 
 Destine ca-n filme: Andrei Tească şi Raul Stoian

Destine ca-n filme: Andrei Tească şi Raul Stoian

publicat: miercuri, 02 septembrie 2026

Despre educație, psihologie,credinţă și artă vorbesc invitații Iulianei Marciuc în ediția „Destine ca-n filme” de joi, 3 septembrie, de la ora ...

România în bucate: Tartă cu brânzeturi

România în bucate: Tartă cu brânzeturi

publicat: marţi, 01 septembrie 2026

De la singurul român recunoscut de breasla internațională a fromagerilor aflăm cum se clasifică, după modul de fabricare, brânzeturile. Iubitor ...

In memoriam Nicolas Simion, una dintre marile personalități ale jazzului românesc

Lumea jazzului românesc și european pierde unul dintre cei mai iubiţi artişti ai săi. Saxofonistul, compozitorul și dirijorul Nicolas Simion s-a ...

 

#tvri