loader
Foto

Eda Marcus și Aurelian Temișan au prezentat finala Selecției Naționale | VIDEO

Marea finală a fost pe 5 martie la TVR 1, TVRi, TVR MOLDOVA, TVR+ şi pe canalul de YouTube al TVR, de la ora 21.00. Ilinca Băcilă a transmis din Camera Verde, iar Bogdan Stănescu a fost alături de jurații Eurovision România.

 

Eda Marcus și Aurelian Temișan au fost gazdele celui mai așteptat eveniment al Selecției Naționale 2022. Pe 5 martie, vedeta TVR și cunoscutul artist au prezentat marea finală Eurovision România, ultimul act al ediției din acest an a concursului național. Dacă Eda Marcus este obișnuită cu acest rol, fiind prezentă pe scena evenimentelor organizate de TVR, Aurelian Temișan a trăit emoțiile Eurovision din ambele posturi, de concurent şi prezentator.

Selecția Națională este piesa care lipsea din ,,colecţia” mea de evenimente mari ale Televiziunii Române. Am început cu Eurovision Junior acum foarte mulţi ani, am continuat, după, cu Cerbul de Aur în 2019, apoi cu programul de Revelion al TVR 1 în 2021, iar anul acesta voi prezenta finala Eurovision România. A fost dorinţa care mi s-a împlinit la momentul potrivit, acum când sunt mai pregătită ca niciodată pentru el”, a mărturisit vedeta TVR.

(w882) Temisan Ma

Muzica... această "limbă" internațională. Prin muzică, unim suflete și spargem bariere. Prin muzică, ne conectăm unii cu alții și împreună, cu Divinitatea”, mărturisește Aurelian Temișan.

Îndrăgitul artist a revenit în rolul de prezentator al finalei Selecției Naționale după experiența din 2019, însă povestea lui la Eurovision România cuprinde și două participări în concurs: „Mă bucur să fiu din nou implicat în acest concurs, ca prezentator și să simt din nou emoțiile concurenților, aducându-mi aminte de edițiile în care eu eram în poziția lor, dând tot ce puteam pentru a face acel show total de care acest grandios concurs are nevoie, pe plan  internațional.

Cât despre colega mea de prezentare, Eda, se adeverește încă o dată că muzica și sportul merg mână în mână. Cu Eda și cu mine pe post de Masters of Ceremony... Eurovisionul poate sa înceapă!”.

Bogdan Stănescu și Ilinca Băcilă au completat echipa de prezentatori. Tânăra artistă a luat, din nou, pulsul emoțiilor din camera verde a Selecției Naționale, alături de concurenți, iar gazda emisiunii „Cu capu-n zori” de la TVR 1 a fost alături de jurații Eurovision România.

(w882) Ilinca Bog

Alex Parker & Bastien„All this love”, Andrei Petruș - „Take me”, Cream, Minodora și Diana Bucşa – „România mea”, Dora Gaitanovici – „Ana”, Gabriel Basco – „One night”, Kyrie Mendél – „Hurricane”, MØISE – „Guilty”, Petra – „Ireligios”, Vanu - „Never give up”, și WRS – „Llamame” sunt finaliștii Eurovision România 2022. Ei au concurat sâmbătă, 5 martie, în finala Selecției Naționale.

Alături de concurenți, pe scena de la Bucureşti au urcat reprezentanţi din nu mai puţin de şapte ţări, un număr record pentru  Finala Eurovision România.

Zdob și Zdub – „Trenulețul” (Republica Moldova), Ronela Hajati - „Secret” (Albania), Vladana – „Breathe” (Muntenegru), We Are Domi – „Lights off” (Cehia), Andrea - „Circles” (Macedonia de Nord), Stefan - „Hope” (Estonia) și Intelligent Music Project – „Intention” (Bulgaria) sunt artiștii care au adus sărbătoarea muzicii la București.

Evenimentul a avut loc în studioul Pangrati al Televiziunii Române, sâmbătă, 5 martie, în direct și în exclusivitate la TVR 1, TVR Internaţional, TVR Moldova, TVR+ și canalul de Youtube al TVR, de la ora 21.00.

Despre Eda Marcus:

A intrat în televiziune la 19 ani, la început ca figuraţie la o emisiune de muzică, ca apoi să desluşească tainele jurnalismului ca reporter, redactor, realizator, prezentator şi moderator al emisiunilor TVR.

A prezentat diferite programe pe TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR Internaţinal, printre care: „Veni, Video, Vici”, „Vara la televizor”, Selecţia Naţională Eurovision junior (2007), „Scrieţi-ne, vă răspude”, „Autostrada TVR”, „Tonomatul DP2”, „Weekend în doi”, „Cap de afiş”, „Regional cafe”, „Magia serilor de Crăciun”, „Gala umorului românesc” etc. În 2019, vedeta TVR a fost gazda Festivalului Internațional Cerbul de Aur.

De asemenea, în prezent, Eda prezintă Jurnale de ştiri sportive la TVR 1.

Despre Aurelian Temișan:

Şi-a făcut intrarea pe scena artistică în cadrul Festivalului Naţional Mamaia, în 1989. Ulterior a obţinut numeroase premii la festivaluri de muzică naţionale şi internaţionale.

Are peste 100 de piese româneşti în repertoriul propriu. A cochetat cu filmul apărând în „A doua cădere a Constantinopolului", în regia lui Mircea Mureşan, şi într-o serie de scurtmetraje. Charisma, inteligenţa, spontaneitatea, harul actoricesc l-au recomandat unor roluri în seriale de televiziune precum „Clanul Sprânceană” și „Secretul Mariei”.

A jucat în două musical-uri - „Chicago” - care a făcut senzaţie pe scena Naţionalului bucureştean – şi în „Mamma mia”, pe scena Sălii Palatului.

Şi-a „împrumutat” vocea unor personaje celebre, precum Șobolanul Git, din filmul „Ratatouille” (2007) - în original vocea aparţinându-i lui Jake Steinfeld, sau Lordul Macintosh în filmul „Neînfricată” (2012) - vocea în original îi aparţine lui Craig Ferguson.

Despre Eurovision:

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.

Sub sloganul „The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 41 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru,  Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Țărilor de Jos, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

***

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro sau cristian.acatrinei@tvr.ro.

Echipa Eurovision Romania

Eveniment susținut de Catena, ShieldUP și Auchan

 

 

5:00 Exclusiv în România

In acest episod ramanem in Tinutul Buzaului, pentru ca inca sunt foarte multe povesti de descoperit.

Satul Mânzălești din Jud Buzau este o veritabila "blue zone" a Romaniei. Aici media oamenilor care au depasit varsta de 90 de ani este de 2%, comparativ cu 0,5% care este media de varsta a Romanei. Unii spun ca varsta inaintata la care ajung oamenii de aici se datoreaza salinitatii aerului. Nea Gica Baciu, care a ajuns la 103 ani, spune ca munca si buna dispozitie il tine in forma. Este drept ca nu refuza niciodata un pahar de tuiculita buna. Draguta Albu are peste 93 de ani si este de o energie si o veselie molipsitoare. Isi gaseste de munca mereu, iar cantecul o tine vesela si in forma.

Muzeul "Timpul Omului" din Manzalesti are parca o denumire premeditata. Cecilia Petrecu, custodelele acestui loc dedicat omului are 75 de ani si o vitalitate debordanta. Ne explica de ce este importanta traditia in viata omului, iar vizita la acest muzeu este o lectie de viata.

Amelia Papazissu este Tezaur Uman Viu UNESCO si este singura care mai pastreaza vie traditia tesutului in par de capra. O intalnim la Buzau la un curs de tesut, pentru ca nu vrea ca aceasta traditie sa moara. Are si o colectie impresionanta de obiecte si costume populare. Printre ele un costum barbatesc de peste 100 de ani care a participat la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia. Prezentator Cristian Tabără

Producători: Cristian Tabără şi Marin Găbudean

5:55 Imnul României

 
Copii triști și lăsați de izbeliște au devenit adevărați artiști

România face bine prezintă o serie de reportaje despre oameni care cred în destinul României și care luptă pentru o țară prosperă, dezvoltată și ...

Brașovul în trei acte: artă, stele și campioni

Ce au în comun muzica, planetele și sportul? Orașul Brașov, care le aduce pe acestea împreună. În această ediție vă propunem un altfel de traseu ...

Experiența emigrării și regăsirea gustului din anii copilăriei

La “A doua emigrare”, continuăm să descoperim români care, deși au trăit în afara țării în care s-au născut, au hotărât să se întoarcă.

 

#tvri