loader

Despre români realizați și talentați, la „A doua Românie”

O nouă întâlnire cu cei care alcătuiesc „A doua Românie” și contribuie la conturarea imaginii țării noastre în afara granițelor acesteia, joi, 25 februarie, de la ora 21:00, la TVR Internațional și online pe TVR+.

 

Corina Dobre
A doua Românie

Românii din toate colțurile lumii sărbătoresc Mărțișorul, nu doar un vechi și frumos obicei, dar și un element de patrimoniu cultural imaterial, recunoscut de UNESCO, în anul 2017.

Vă aducem în atenție un eveniment special, ce reuneşte români și românce din numeroase de țări, care au răspuns invitatiei adresate de Viorica Robina, din Siegen, Germania. La inițiativa sa, în acest an - „Mărțișorul Înconjoară Pământul”.

Într-o lume în care ecranul este un personaj din ce în ce mai important, un mediator al tot mai multor senzații pe care le trăim zi de zi, coregraful Gigi Căciuleanu ne invită la un spectacol inspirat din realitatea acestei lumi.

„JUNGLA TÉVÉ” este un spectacol montat tot cu ajutorul ecranelor, de la distanță, de la Paris, cu talentații actori și dansatori Lari Giorgescu și Alina Petrică, de la Teatrul Dramaturgilor Români.

La „A doua Românie”, încercăm să cunoaștem și să vă prezentăm români care, prin perseverență, talent și seriozitate, au reușit să facă performanță și să fie apreciați în țările lor de adopție. Medicul român Radu Lupescu, specialist în anestezie și terapie intensivă, președintele Asociației medicilor din clinica Rhéna din Strassbourg este unul dintre ei.

Vlad Pop, voluntar Magic Camp, va alerga de la Cluj până la Constanța pentru a-i ajută pe copiii cu afecțiuni grave să continue școala, prin intermediul Asociației Magic.

***

Moderator: Corina Dobre

Jurnalişti: Virginia Ghiţă, Lucian Băbeanu, Sandrino Gavriloaia şi Doru Ionescu

Producător: Liliana Văduva

Edițiile emisiunii „A doua Românie” sunt disponibile online pe TVR+.

15:30 Exclusiv în România

*Neamţ - tropote, arome și aripi

Un zbor deasupra Neamțului, cai de poveste, gusturi moldovenești și oameni care țin tradițiile vii. În această ediție Exclusiv în România, pornim într-o călătorie în care pasiunea ne ridică deasupra norilor, istoria tropăie prin manej, iar aromele și meșteșugurile locului ne aduc mai aproape de sufletul Moldovei.

Cristi Tabără îl întâlnește pe Iulian Părăoanu, pilot și campion la motodeltaplan, un om care și-a transformat pasiunea pentru zbor într-un mod de viață. Alături de el, descoperim Neamțul de la înălțime și aflăm ce înseamnă să privești lumea de sus, cu libertatea și curajul celor care și-au făcut din cer un loc familiar.

Ilinca ajunge la Depozitul de Armăsari Dumbrava

cunoscut și ca Herghelia Regală sau Grajdurile Măriei Sale, un loc cu o istorie de peste un secol, unde caii de rasă și oamenii care îi îngrijesc păstrează vie o tradiție ecvestră impresionantă. Printre grajduri și în manej, descoperim poveștile acestui loc aparte și legătura dintre om și cal.

Călătoria continuă la masă, la punctul gastronomic local La Nuța și Ionică, unde rețete cu gust moldovenesc ne amintesc că ospitalitatea se transmite, adesea, prin bucate simple și povești spuse în jurul mesei.

Îl cunoaștem și pe Ionel Albu, Tezaur Uman Viu, meșterul din Neamț care face măști tradiționale de mai bine de 60 de ani. El duce mai departe un meșteșug plin de simboluri pe care se teme că lumea îl va uita. Iar la final, facem o scurtă plimbare prin Piatra-Neamț împreună cu un ghid local care îl consideră cel mai frumos oraș din lume. De ce? Pentru că aici istoria, arhitectura și priveliștile de la înălțime se întâlnesc într-un peisaj aparte.

Neamțul ne așteaptă cu oameni pasionați, gusturi autentice și povești care merită descoperite. O ediție despre curajul de a-ți urma visul, bucuria lucrurilor făcute cu rost și frumusețea unui loc care are mereu ceva nou de arătat.

Realizator si prezintator Cristian Tabără

Jurnalisti: Cristina Soloc si Cristina Madgearu

Producător Marin Găbudean

(Reluare)

16:20 TVR 70

*Teatru

*Chiriţa în provincie

Preluare de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi

In distributie: Tamara Buciuceanu, Puiu Vasiliu, Dionisie Vitcu, Doina Deleanu, Liliana Margineanu, Sergiu Tudose, Valentin Ionescu, Ioan Chelaru

Muzica Alexandru Flechtenmacher

Scenografia Laurentiu Dumitrascu

Regia TV Eugen Todoran

Regia Alexandru Dabija

 
Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

publicat: vineri, 06 noiembrie 2026

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

 

#tvri