loader

Despre epilepsie sau boala neagră, miercuri la “Un doctor pentru dumneavoastră”

Miercuri, 7 mai, de la ora 18.00, la TVR Internaţional, Cristina Timuş a discutat despre epilepsie cu dr. Ioana Mândruţă, într-o nouă ediţie “Un doctor pentru dumneavoastră”.

 

Cristina Timuș

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

O persoană pe care o cunoaşteţi cade la pământ, în stare de inconştienţă. Corpul îi înţepeneşte, iar capul şi membrele i se mişcă convulsiv. Dacă ştiţi că persoana suferă de epilepsie, îi puteţi acorda îngrijirea necesară în timp ce aşteptaţi ajutorul de specialitate.

Dacă observ un epileptic făcând o criză grand mal, cum ar trebui să acţionez? „Cei de faţă trebuie să aştepte până când criza încetează şi să nu încerce în vreun fel să o întrerupă, asigurându-se totuşi că bolnavul nu este expus riscului de a se răni şi că poate respira“, precizează The Encyclopedia of the Brain and Brain Disorders.

Lucrarea mai spune că „trebuie chemată ambulanţa dacă criza durează mai mult de cinci minute, dacă este urmată imediat de altă criză sau dacă bolnavul nu-şi recapătă conştienţa în câteva minute după ce criza ia sfârşit“.

Alte informaţii importante despre epilepsie aţi putut afla miercuri, 7 mai, de la ora 18.00, la TVR Internaţional.

***

Emisiunea poate fi urmărită în live streaming pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

3:50 Drag de România mea!

*Invitaţi: Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan Cigu, Costi Burlacu, Corina Ţepeş, Marina Almăşan, Sorin Mărcuş, Antonela Ferche, Liviu Butiu

Prezintă Paul Surugiu-Fuego

Jurnalişti: Adina Toderaşcu, Andreea Baciu

Producător Codruţa Prunariu

(Reluare)

5:30 Lumea diplomatică

*Interviu cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru

Realizator Vlad Ungar

(Reluare)
 
Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Tinerii şi antreprenoriatul în România

publicat: vineri, 13 noiembrie 2026

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

România în lume

România în lume

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

 

#tvri