loader
Foto

Depresia la adolescenți

La TVR Internațional, o nouă ediție „Un doctor pentru dumneavoastă” despre prevenție, sănătate emoțională și intervenție timpurie.  Sâmbătă, 23 mai, de la ora 12.00 și în reluare sâmbătă, 30 mai, de la ora 4.00.

 

Măriuca Mihăilescu
Un doctor pentru dumneavoastră

Depresia la adolescenți este o mare provocare a generației actuale și, în același timp, una dintre cele mai greu de recunoscut probleme de sănătate mintală. De multe ori, semnele sunt confundate cu „crizele vârstei”, schimbările de comportament sunt puse pe seama adolescenței, iar suferința reală rămâne nevăzută până când devine greu de gestionat.

Discutăm despre depresia la adolescenți, prevenție și intervenție timpurie alături de dna. Conf. Univ. Dr. Florina Rad, doctor în medicină, șeful Secție de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, președintele Asociației Române de Psihiatrie a Copilului, Adolescentului şi Profesii Asociate care a ales să profeseseze în rândurile celor dornici să fie „Medici pentru România”.

(w882) Depresia l

Are marele merit de a fi mişcat lucrurile în construcţia primei Clinici de Psihiatrie Pediatrică din România, după modelul englezesc, proiect ce va asigura îngrijirea pacienţilor la standarde moderne de tratament.

Discuția pornește de la o realitate dură: creșterea numărului de adolescenți care se confruntă cu anxietate, depresie, izolare socială și dificultăți emoționale într-o lume dominată de presiune, comparație și hiperexpunere digitală.

Care sunt primele semne pe care părinții ar trebui să le observe? Cum facem diferența între schimbările normale ale adolescenței și o problemă reală de sănătate mintală? Ce comportamente sunt, de fapt, semnale de alarmă? Și cât de importantă este intervenția timpurie?

(w882) Depresia l

În aceeași ediție, rubrica „Știați că?”, aduce în prim plan scrisul fără mâini. Aflăm informaţii despre una dintre cele mai spectaculoase direcții ale tehnologiei moderne: sistemele care permit transcrierea gândurilor în cuvinte, prin intermediul activității neuronale. O tehnologie care poate transforma radical viața persoanelor cu dizabilități motorii severe, dar care ridică și întrebări importante despre relația dintre om, tehnologie și viitorul comunicării.

În cadrul rubricii „Conectați cu diaspora”, îl descoperim pe psihiatrul Horațiu Miclea, doctor în psihologie, stabilit în Franța de mai bine de 20 de ani, care a reuşit să facă performanţă la cel mai înalt nivel. De curând, profesează şi în România, unde dezvoltă proiecte şi e bucuros că distanţele dintre ţări se parcurg, în prezent, foarte uşor.

(w882) Depresia l

Confesiunea invitatului nostru despre migrație, adaptare culturală și forța interioară a românilor care își construiesc viața departe de casă, e completată de un mesaj emoţionant legat de reziliență, respectiv de capacitatea de a ne adapta la schimbări, dar şi de recomandarea de a fi foarte atenţi căci,  „mult mai important decât ce ni se întâmplă, e ce facem cu ce ni se întâmplă.”

(w882) Depresia l

O ediție despre sănătatea emoțională, tehnologie, vulnerabilitate și despre nevoia de a învăța să vedem, la timp, suferința din spatele aparențelor.

Difuzare în 23 mai, de la ora 12.00, cu reluare în 30 mai, de la ora 4.00.

Numai la TVR Internațional!

***

Prezentator: Măriuca Mihăilescu

Producător: Monica Ancuţa-Tiuntiuc

Sursa foto: Monica Ancuța, Horațiu Miclea

***

Un doctor pentru dumneavoastră, de 18 ani împreună cu publicul TVRi

Vă reamintim că așteptăm opiniile și sugestiile pe pagina noastră de Facebook.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe tvrplus.ro/live/tvr-international.

 

4:00 Investiţi în România!

*Vocea antreprenorilor se aude la Investiţi în România!

Invitati: Ioan Lucian-preşedinte Uniunea Naţională a Patronatului Român, Amb. Ovidiu Dranga-Înalt Reprezentant pentru Relaţii Internaţionale, UNPR, Laurențiu Nicolae-director general, cofondator companie producătoare de echipamente industriale, Vlad Buzoianu-director tehnic, cofondator companie producătoare de echipamente industriale, Petre Dumitru-inginer de sistem companie producătoare de echipamente industriale

Jurnalişti: Raluca Amzăr, Anamaria Ghiur, Roxana Ghiţulescu

Moderator şi producător Cristina Leorenţ

(Reluare)

5:00 Lecţia de istorie

* ”Frăția de arme” moldo-rusă

Invitat: prof. univ; dr. Ion Eremia

Moderator şi realizator Vasile Munteanu

(Reluare)
 
Secretele „tinereții fără bătrânețe” și calității vieții

În această ediție descoperiți secretele longevivilor planetei, cum vă influențează stilul de viață sănătatea fizică și mentală, de ce deveniți ...

Alimentul românesc, de la investiții la brand local, național și regional

Investiții masive cu fonduri europene, credite, surse proprii, realizarea de producții sustenabile, identificarea de piețe de desfacere noi, în ...

ARC 2026: 8.430 de copii și tineri din 21 de țări au redescoperit România

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță încheierea cu succes a celei de-a XVII-a ediții a Programului de Tabere ARC, cel mai ...

 

#tvri