loader

Concursul Internațional George Enescu, la TVR

Concertul de deschidere, susţinut la 64 de ani de la prima ediție a Festivalului și Concursului Enescu, a fost difuzat în direct, pe TVR 1 și TVR Internațional, duminică, 4 septembrie, de la ora 18.00.

 

Ediția a XVIII-a a Concursului Internațional „George Enescu” (4 – 18 septembrie) a început la Ateneul Român duminică, 4 septembrie 2022, cu Concertul de Gală susținut de Filarmonica George Enescu, sub bagheta maestrului Ainars Rubikis.

În avanpremieră, TVR 2 a difuzat miercuri, 31 august, de la ora 21.40, o serie de testimoniale ale unor personalități de marcă – atât din România cât și de peste hotare, laureați ai Concursului și membri ai Juriilor - și va continua cu aceleași testimoniale și în mediul online, până la debutul Concursului din 4 septembrie, pe paginile de socializare ale Festivalului Enescu și TVR.

Concertul de deschidere de duminică, 4 septembrie, a fost transmis în direct pe TVR 1 începând cu ora 18.00, de la Ateneul Român, unde Televiziunea Română a mobilizat cele mai performante resurse tehnice și umane, astfel încât transmisiunea să fie realizată în cele mai bune condiții și la cel mai înalt nivel profesional.

Programul serii a început cu o premieră mondială – „An Axe for the Frozen Sea” de Karlo Margetić, lucrare distinsă cu premiul I la secțiunea Compoziție a Concursului Internațional George Enescu 2020/21.

Din program a făcut parte și Triplul concert pentru vioară, violoncel și pian de Ludwig van Beethoven, primul de acest gen din istoria muzicii, continuând tradiția prezentării acestuia de către câștigătorii celor trei secțiuni ale Concursului. Anul acesta a fost interpretat de câștigătorii ediției din 2020/21: violonistul Valentin Șerban, violoncelistul Jaemin Han și pianista Yeon-Min Park.

În partea a doua a concertului, ne-am bucurat de Simfonia nr. 9 în do major D 944 a lui Franz Schubert. Considerată adesea cea mai bună piesă pentru orchestră a lui Schubert, această simfonie este, de asemenea, una dintre cele mai inovatoare piese ale compozitorului.

„Televiziunea Română (co-producătorul și partenerul oficial al Concursului Internaţional „George Enescu” continuă o tradiţie de peste o jumătate de secol și îi invită pe telespectatori să urmărească transmisiunile și emisiunile sale dedicate acestei ediții a evenimentului. TVR va reflecta pe canalele sale principale, dar şi în mediul online, toate evenimentele ce vor constitui ediţia cu numărul XVIII a Concursului Internaţional George Enescu”, spune producătorul Valentina Băiţan.

Concursul Internațional „George Enescu” este prezentat de jurnalistul Marius Constantinescu, în variantă bilingvă, astfel încât transmisia pe online să poată fi urmărită și asimilată la nivel internațional.

Televiziunea Română alocă resurse tehnice și umane pentru realizarea unei serii de transmisii LIVE online, ce vor surprinde și reflecta principalele momente ale desășurării Concursului, dar și interviuri la cald cu organizatorii, concurenții, membrii ai juriului concursului, dar şi cu alte personalități menite să suscite interesul generației tinere din mediul online.

Cei mai talentați tineri muzicieni pe scena Ateneului Român

Peste 100 de tineri muzicieni au aplicat la cea de-a XVIII-a ediție și au participat la Etapa Online a Concursului. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții selectați în prima fază de către membrii juriilor de specialitate au intrat direct în Semifinale. Astfel, 34 de tineri talentați vor urca pe scena Ateneului Român.

Finalele Concursului vor fi dirijate de muzicieni de seamă ai scenei internaționale. Dirijorul Wilson Hermanto revine la pupitrul orchestrei Filarmonicii George Enescu pentru finala secțiunii vioară. În premieră, Tito Muñoz va dirija finala secțiunii de violoncel, iar Kensho Watanabe va fi dirijorul finalei de pian. Între probele de concurs vor avea loc cinci recitaluri extraordinare.

3:00 Ora de ştiri

(Reluare)

3:35 Prezenţe româneşti

*Marea Britanie (I)

*Teodora Popa și Liviu Matei

Teodora Popa conduce departamentul de inovații al uneia din cele mai digitalizate clinici de fertilizare in vitro din lume. Este director de program pentru masterat în Științe Reproductive și Sănătatea Femeii la Institutul UCL pentru Sănătatea Femeii iar British Fertility Society i-a conferit titlul de Omul de Știință al Anului 2024.

Liviu Matei este profesor de Învățământ Superior și Politici Publice la King’s College London, Director al Școlii King's de Educație, Comunicare și Societate. A ocupat funcția de rector al Universității Central Europene (CEU), inclusiv în perioada în care această universitate a fost forțată să părăsească Ungaria și să se mute în Austria. Principalele sale domenii de expertiză includ guvernanța universitară, libertatea academică și autonomia universitară.

Realizator şi producător Marian Voicu

Coordonator proiect Corina Dobre

(Reluare)
 
Terapia prin muncă

Terapia prin muncă

publicat: vineri, 06 februarie 2026

Într-o lume grăbită, în care stresul, izolarea și presiunea cotidiană par să ne copleșească, terapia prin artă - scris, citit și hobbyuri - ...

Exportul alimentelor românești, între potențial și provocări

România are produse de calitate, fermieri temerari și o tradiție puternică în sectorul agroalimentar. Avem cu ce ne mândri. Despre alimente care ...

Buzău – oameni care mişcă lumea

Buzău – oameni care mişcă lumea

publicat: miercuri, 04 februarie 2026

Echipa emisiunii „Exclusiv în România” vă invită să călătoriți în județul Buzău, o zonă cu peisaje superbe, dar și cu oameni cu idei deosebite. ...

 

#tvri