loader
Foto

Galerie foto

Anul economic 2020 sub semnul pandemiei

Marți, 8 decembrie, de la ora 21:00, Octavian-Dragomir Jora v-a invitat la o nouă ediție ”Investiți în România!”, pe TVR Internațional.

 

Investiţi în România!

Pandemia de COVID-19, cea mai gravă criză de sănătate a epocii moderne, a aruncat economia într-o recesiune profundă, afectând atât ţările bogate, cât şi pe cele în curs de dezvoltare sau sărace. Pentru a veni în sprijinul statelor, organismele internaţionale au adoptat măsuri ample, în încercarea de a atenua efectele COVID-19 asupra nivelului de trai al populației. Cum se adaptează țările afectate de pandemie, ce soluţii de repornire a economiei găsesc autoritățile din România și ce înseamnă apartenența statului român la Uniunea Europeană, din punct de vedere financiar, în această perioadă de criză, am aflat de la analistul economic, Aurelian Dochia. Tot în această ediție am vorbit cu Mihai Ionescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România despre evoluția schimburilor comerciale dintre țara noastră și partenerii săi economici.

Statul român poate deveni un pol și furnizor regional important în domeniul energetic. Gazoductul BRUA și exploatările off-shore din Marea Neagră sunt un prim pas pentru a atinge acest deziderat. Ce ar trebui făcut pentru a duce la bun sfârșit proiectul ne-a spus Iulian Iancu, preşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei.

Cât este de atractivă țara noastră pentru investitorii străini, cum trec antreprenorii români prin pandemia generată de coronavirus şi ce aşteptări au de la clasa politică ne-a explicat prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu, decanul Facultății de Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucureşti şi Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.

(w882)

Invitaţii lui OCTAVIAN JORA sunt:

• IULIAN IANCU, preşedinte Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei

• MIHAI IONESCU, preşedinte executiv al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România, co-preşedinte Consiliul de Export al României

• prof. univ. dr. GHEORGHE HURDUZEU, decan Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucureşti

• CRISTIAN PÂRVAN, secretar general Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România

• AURELIAN DOCHIA, analist economic

 

Aşteptăm opiniile şi sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii!

***

email: investitiinromania@tvr.ro

Pagina de Facebook a emisiunii

13:00 Europa mea

*Europa. Revolta generației Z *America. Alegeri importante pt toată lumea *Ucraina. Războiul armistițiilor posibile

Invitati: Leonard Orban-fost comisar european, Melania Gabriela Ciot-UBB Cluj, Alexandru Lăzescu-prof. univ. si expert politici externe

Moderator şi producător Gabriel Giurgiu

Realizator Tatiana Ţarfulea

14:00 Telejurnal

*Ştiri Prezintă: Andra Soceanu, Loredana Iordache

Producători: Ana-Maria Panait, Diana Anghel, Dorin Muntean

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

 
Dinamica pieţei muncii din România

Dinamica pieţei muncii din România

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

Dinamica pieţei muncii din România în 2026 în contextul pieţei europene a forţei de muncă. Invitat Romulus Badea, preşedintele Patronatului ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

 

#tvri