loader

Aliona Munteanu, din Zaim la Montreal, via Bucureşti, miercuri la "Lumea şi noi"

Miercuri, 18 februarie, de la ora 20.30, la TVR Internaţional v-am invitat să o cunoaşteţi pe Aliona Munteanu, o personalitate complexă care s-a făcut remarcată pe scena canadiană.

 

Lumea şi noi

UPDATE: Ediția este disponibilă online pe TVR+

A apărut în numeroase spectacole de teatru şi în filme, scrie poezii, proză, dansează, iar în timpul ce-i mai rămâne cochetează cu marionetele, insuflându-le şi copiilor dragostea pentru artă şi frumos.

Aliona Munteanu este cunoscută publicului român prin rolul său plin de colorit din filmul regizorului Nicolae Mărgineanu „Schimb valutar”, pentru care a fost nominalizată la titlul de cea mai bună actriță la premiile Gopo din România, 2009.

S-a născut la 20 februarie 1984, în Republica Moldova, iar apoi a urmat Liceul de Filologie şi Limbi Străine "Ştefan Procopiu" din Vaslui şi Facultatea de Teatru, Secţia de păpuşi şi marionete U.N.A.T.C. "I.L. Caragiale" din Bucureşti.

Din 2007 locuieşte în Canada, unde îşi continuă studiile şi cariera de actriţă.

(w882) Aliona Mun

In 2013, Aliona Munteanu a luat premiul pentru cea mai bună actriță la "Trebas Film Festival" în Canada. Premiul a fost acordat pentru rolul său din filmul "Obsesion", regizat de românul Călin Darabut.

În Canada, Aliona Munteanu s-a făcut remarcată și îndrăgită pentru activitatea actoricească și organizatorică: participarea la spectacolele de păpuși „Capra cu trei iezi”, la muzicalul „Cenușăreasa”, pentru seria de povești românești prezentate publicului de la Montreal la bibliotecile publice.

(w882) Aliona Mun

Prestația sa plină de umor și rafinament în spectacolul „Qui est ce Eugen Ionesco” de Richard Letendre, jucat în compania unor actori talentați și apreciați de public precum Lori Hazine Poisson și Richard Letendre, a fost remarcată cu mult entuziasm de către spectatorii canadieni.

Foto: Facebook

O relatare de Roxana Gheorghe.

Un nou sezon "Lumea şi noi", din 6 octombrie 2014! Fii mândru de românii pe care ţi-i prezintă TVR Internaţional!

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

15:00 Lumea diplomatică

Realizator Vlad Ungar

(Reluare)

15:30 Ora regelui

*Dincolo de vis. Cotroceniul Regal

Îndelungata existență a Palatului de la Cotroceni a început cu vreo 350 de ani în urmă, pe când domnitorul Șerban Cantacuzino a întemeiat o mănăstire, defrișând o zonă dens împădurită din foștii codrii ai Vlăsiei. Grandiosul palat domnesc a fost edificat împreună cu o biserică vădit asemănătoare cu biserica episcopală din Curtea de Argeş. Pe la 1852, domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei i-a acordat palatului domnesc, refăcut și modernizat, statutul de reşedinţă de vară. Cotrocenii și-au leagat după aceea numele de domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, devenind, cu unele îmbunătățiri, reşedinţa sa oficială. Ansamblul de la Cotroceni a fost, de-a lungul vremii, martor al atacurilor, al războaielor, al molimelor și al multor fapte care ne-au marcat istoria.

Vechiul palat cu povestea zbuciumată precum aceea a întregului neam românesc, este locul pe care l-a preferat și Principele Carol, ajuns să își unească destinul cu România, în 1866. L-a ales apoi, ca reședință oficială pentru moștenitorii săi, Principii Ferdinand și Maria. Gustul artistic al Principesei Maria a schimbat cu totul bătrânul loc. Arhitectura, întregul decor, mobilierul, țesăturile, dar și minunata grădină s-au transformat. Ba chiar, pe măsura trecerii anilor, s-au adaptat modei europene, deși tușele imprimate de spiritul de artist al Reginei Maria îl individualizau.

Filmul documentar ”Dincolo de vis. Cotroceniul regal” este realizat cu participarea unor cercetători reputați de la Muzeul Naţional Cotroceni, Arhivele Naţionale ale României, Academia Română și Institutul Naţional al Patrimoniului.

Palatul de pe colinele aflate odinioară la marginea Capitalei este în prezent un spațiu care evocă istoria ansamblului arhitectural, neîntreruptă de 350 de ani. Muzeul, dedicat evoluției României moderne și contemporane și, în același timp, valorificării artelor decorative românești, este deschis publicului de 35 de ani.

Realizator Diana Ilica

Producător Lidia Voicu

 
Investiţii sustenabile, alimente inovative şi export de produse cu valoare adăugată

Eficienţă, productivitate, sustenabilitate, export sunt noţiuni pe care le auziţi foarte des în mediul public. Însă, când vine vorba de exemple, ...

Succesiunea

Succesiunea

publicat: joi, 01 octombrie 2026

Succesiunea/ moștenirea este o procedură legală prin care bunurile unei persoane decedate sunt preluate de către moștenitorii legali sau ...

România în lume – un nou sezon, cu muzică și povești care ne apropie

Noul sezon „România în lume”, prezentat de Maria Coman, aduce în prim-plan oameni, povești și întâlniri care ne apropie de România de aici și de ...

 

#tvri