loader
Foto

„La un pas de...război” - episod dedicat voluntarilor din vămile României

Noul sezon al emisiunii „La un pas de România” a continuat sâmbătă, 2 aprilie,  ora 14.30, la TVR Internațional, cu cel de-al doilea episod din seria „La un pas de...război”.

 

La un pas de România

Războiul din Ucraina a stârnit, în mulți dintre noi, umanitatea pe care o ținusem la... dospit. Imaginile cu mămici, cu bebeluși, cu bătrâni care își țineau la piept singura avere, adică un cățel sau o pisică, au fost motive bine întemeiate care nu au putut lăsa pe cineva indiferent. Impulsul de moment i-a adus la vamă pe voluntarii anonimi în primele ore ale războiului din Ucraina, când deja începeau să vină refugiați.

Aproape de granita cu Ucraina, la Sighetu Marmației sau aproape de Halmeu, în județul Satu Mare, au ajuns multe convoaie umanitare din toată Europa. Toate aveau în componența lor voluntari, oameni care au condus 3.000 sau 4.000 de km doar ca să vină în ajutorul semenilor lor. Echipa „La un pas de România” i-a găsit obosiți, nedormiți de ore bune, dar mulțumiți că i-au putut ajuta pe câțiva voluntari veniți din sudul Franței și din Portugalia.

(w882) La un pas

Drama refugiaților care ajung în România este sfâșietoare. Voluntarii primelor zile au făcut minuni cu sufletele chinuite de frică, dar au făcut minuni și cu noi toți care i-am descoperit pe câțiva dintre ei. Ei, adevărați ambasadori ai României de azi, au făcut ca lumea întreagă să ne descopere așa cum suntem... Și mai e ceva: ei, voluntarii din primele zile, sunt uimiți... nu de ei, ci  de alți oameni care i-au ajutat pe ei... să ajute.” (Aura Dobre – producător „La un pas de România)

(w882) La un pas

Voluntarii din vămi, din gări sau din orașele prin care ajung refugiații Ucrainei nu au venit de nicăieri. Ei i-au ajutat dintotdeauna, neștiuți, pe semenii lor români sau de altă etnie, ducând cu ei propriile suferințe...

Printre ei, Vasile Vlașin, din Baia Mare, omul care a înființat Asociația „Părinți Salvatori” în memoria fiului său Luca. Voluntarii asociației lui au fost printre primii care au ajuns la Vama Sighet.

(w882) La un pas

Un alt personaj implicat zi și noapte în sprijinirea refugiaților care au ajuns în România este fratele Eugen – de la Oratoriul Sfântului Francisc din Sighetu Marmației.

Acest al doilea episod  din seria „La un pas de... război” le este dedicat acestor voluntari care de mai bine de o lună de zile sunt legați trup și suflet de năpăstuiții războiului care ajung în România.

(w500) La un pas

Imaginile au fost filmate în primele zile ale lunii martie la granița de nord a României cu Ucraina, în punctele de trecere a frontierei pe unde au intrat mii de refugiați.

***

Emisiunea La un pas de România este difuzată pe TVR Internațional (sâmbăta de la 14.30) pe TVR3 (sâmbăta de la 18.30), pe TVR MOLDOVA (duminica de la ora 15.00) și online pe TVR+.

Emisiunile se regăsesc și pe Canalul Oficial de YouTube al TVR.

(w500) Aura si op

Echipa tv ” La un pas de România”: imagine - Rudolf Szilagy, sunet - Marius Stanciu, montaj – Nicoleta Georgescu, lectura – Constantin Lupescu, ilustrație muzicală – Cătălin Grigore, maestru de sunet – Elena Moise

Producător & realizator – Aura Dobre

21:00 Petrecere cu cântec

Jurnalist Ana-Maria Voicu

Realizator şi producător Iuliana Tudor

22:40 Teatrul TV

* Mincinosul de Carlo Goldoni (1991)

Traducere: Vlad Mugur
Adaptare: Vlad Mugur
Regie: Vlad Mugur; regia TV: Tudor Mărăscu
Comedie. Lelio Bisognosi, mincinosul, este un om tânăr strălucit, umblat prin lume. Timp de douăzeci de ani a trăit la un unchi în Napoli, apoi a revenit în orașul natal împreună cu servitorul său, Arlechino. Aici, se întâlnește cu fetele doctorului Balanzoni: Rosaura și Beatrice, în timp ce acestea, în lipsa tatălui, se bucură de serenada unui admirator necunoscut. Autorul serenadei este Florindo, student și chiriaș al doctorului, care o iubește timid pe Rosaura, fără a îndrăzni să-și dezvăluie sentimentele. Lelio nu ratează șansa apărută-el se prezintă fetelor sub masca unui marchiz bogat și pretinde că este autorul serenadei, fără a dezvălui de care dintre cele două fete ar fi îndrăgostit. Dar, de dragul artei „invențiilor spirituale”, Lelio se complace în a se descrie în diferite minciuni, nu fără consecințe nedorite...

Distributie:

Horațiu Mălăele-Lelio
Virgil Andriescu-Pantalone
Mircea Andreescu-Dottore
Florin Zamfirescu-Arlechino
Ionel Mihăilescu-Pulcinella
Marian Ghenea-Ottavio
Marius Stănescu-Florindo
Oana Ștefănescu-Regizorul Tehnic
Mircea Constantinescu-Comisarul,Vizitiul
Diana Gheorghian-Rosaura
Mirela Dumitru-Beatrice
Camelia Maxim-Colombina
Medeea Marinescu-CântăreaţA

Echipa artistică: scenografia: Lia Manțoc; director de imagine: Cristian Nicolau; regia de montaj: Marga Niță; redactor: Alexandra Irimia

Producător: Ruxandra Ţuchel

 
„Steaua Nordului”, darul muzical al Paulei Seling pentru Sărbători, la TVR 1

Un spectacol născut din iubire pentru tradiţie şi din dorinţa de a aduce lumină în suflete, „Steaua Nordului” este invitaţia Paulei Seling de a ...

Medici pentru România - Dr. Cristina Berteanu, expert în politici de sănătate

Despre curajul de a reveni acolo unde totul a început și despre șansa de a ne vindeca împreună – ca oameni și ca societate, vorbim cu un ...

Crăciunul la TVR – emoție, credință și mari întâlniri artistice

Premiere cinematografice, concerte-eveniment, transmisiuni religioase și ediții aniversare de colecție, pe TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, ...

 

#tvri