loader
Foto

Galerie foto

A doua emigrare: Aventura întoarcerii ACASĂ

Duminică, 5 iunie, începând cu ora 15.30, TVR 3 a difuzat un alt episod din cel de-al XIII-lea sezon al emisiunii ”A doua emigrare”. Emisiunea s-a difuzat și la TVR Internațional, duminica, de la ora 14:30. | VIDEO

 

A doua emigrare

Alina Petrea a plecat în Franța, împreună cu părinții, imediat după Revoluție. Era foarte mică și totul era ca o aventură. A învățat să scrie și să citească în limba franceză. A terminat facultatea tot în Franța. Venea vara la bunica din România unde era o altă lume, diferită de cea din Parisul care pe atunci însemna Acasă. După ce a terminat facultatea, Alina a fost pentru 10 ani jurnalist, după care a renunțat pentru că voia să facă altceva, diferit. A urmat cursurile unei școli de patiseri și a simțit că asta ar trebui să facă, pentru că atunci când modela sau gândea rețete pentru bunătăți franțuzești, era bucuroasă.

(w882)

În 2021, împreună cu soțul său Sebastien au plecat într-o nouă aventură. Cea a întoarcerii în România pe care o părăsise în urmă cu 30 de ani.

(w882)

Lăsând Parisul în urmă și în amintiri, Alina Petrea și-a deschis în București o patiserie în care toată familia este implicată. Încă se gândește la un amestec între patiseria franțuzească și bunătățile aromate din bucătăria bunicii!

***

Elena Drăghicescu a plecat, în urmă cu 32 de ani în Elveția. A cerut azil politic, a trăit situații în care credea că numai are șanse să iasă, dar mereu apăreau oameni cu inima deschisă și dornici să o ajute – adevărați îngeri care au susținut-o mereu.

(w882)

Și-a găsit în timp locul și a putut apoi să le vorbească elvețienilor despre adevărata Românie. Așa că treptat a început să organizeze evenimente culturale și artistice, în cadrul Clubului Helveto – Român pe care ea l-a înființat. După ce a ieșit la pensie, Elena Drăghicescu s-a întors în România, continuând activitatea Clubului Helveto – Român prin care vrea să păstreze și să dezvolte legătura dintre cele două țări ale ei: Elveția și România.

Realizator Gabriela Voinea

***

Emisiunea ”A doua emigrare” poate fi urmărită și pe TVR Internațional ( duminica, de la 14.30) și pe Canalul Oficial Youtube TVR

***

”A doua emigrare” există în grila de programe a TVR încă din 2015 și a strâns de-a lungul timpului povești de viață pline de emoție, implicare și dăruire ale românilor care au avut curajul să trăiască în străinătate și, la un moment dat, să se întoarcă în România. Emisiunea pune accentul pe modul în care acești români curajoși au făcut față provocărilor aduse în viața lor de adaptarea la mentalități și culturi noi, la învățarea în scurtă vreme a unei limbi străine. Provocările au continuat și la întoarcerea în țară. De cele mai multe ori, lucrurile nu au mers de la sine, dar experiența de viață departe de țara în care s-au născut i-a ajutat pe cei mai mulți dintre românii întorși din străinătate să pună pe picioare afaceri de succes, proiecte sociale și comunitare, folosindu-se de experiența lor în străinătate.

 

 

 

20:00 Articolul VII

* Respectarea articolului 7 din Constituţia României.

Situaţia familiei de români Samson din Suedia, ale căror fiice au fost preluate de serviciile sociale suedeze, în urmă cu peste 3 ani. Cazul a fost pe ordinea de zi a Comisiei pentru politică externă de la Senatul României în 19 mai 2026. Pentru o situaţie similară, în anul 2022, statul român a obținut reîntregirea familiei prin înapoierea copiilor la părinți și repatrierea propriilor cetățeni în România.

Invitat Titus Corlăţean, preşedinte, Comisia pentru politică externă, Senatul României

Moderator şi producător: Mihaela Crăciun

Producători: Mihaela Crăciun şi Aura Iosif

20:40 Lumea diplomatică

* Interviu cu ambasadorul Lituaniei în România

Realizator Vlad Ungar

Producători: Eva Matei, Ana-Maria Gheorghe

(Reluare)
 
 In memoriam „Artan”, Adrian Pleșca

In memoriam „Artan”, Adrian Pleșca

publicat: miercuri, 20 mai 2026

Dispariţia intempestivă, la numai 64 de ani, a lui Artan (Adrian Pleșca) - imaginea și solistul grupului Timpuri Noi, iar mai apoi al trupei ...

Istorii cu tâlc. Mihail Agafița: ,,Disciplina este pe primul loc mereu”

Muzica nu este doar o profesie, ci o adevărată responsabilitate pentru Mihail Agafița,  director artistic și prim-dirijor al Orchestrei Simfonice ...

A cincea Evanghelie

A cincea Evanghelie

publicat: luni, 18 mai 2026

„A Cincea Evanghelie” trimite la expresia folosită adesea de teologi și istorici pentru a descrie Țara Sfântă. Nazaret, Capernaum și Ierusalim se ...

 

#tvri