loader

100% românesc la Düsseldorf

În această sâmbătă, în cadrul seriei „Actualitatea TVRi” ajungem la Düsseldorf, unde am descoperit  comunitatea de români, care le-a făcut cunoştinţă localnicilor cu istoria, cultura, dar şi gastronomia naţională. De la ora 14:30, la TVRi şi TVR+.

 

Actualitatea TVRi

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Düsseldorf, capitala Landului Renania de Nord-Westfalia, înregistrează unul dintre cele mai ridicate standarde de viață din Germania. Cuprinzând cea mai industrializată regiune a țării (conurbația Ruhr) și având o populație egală cu cea a României, Nord Rhein-Westfallen se numără printre cele mai dezvoltate zone ale Europei.

Iar cel mai avansat şi puternic land al Germaniei adăpostește o prosperă și numeroasă comunitate românească; o parte din românii stabiliţi acolo au decis să-şi unească forţele în Asociația germano-română ATHENEUM. Membrii acestei asociaţii au organizat, la începutul lunii septembrie, o serie de manifestări consacrate împlinirii a 150 de ani de la fondarea Dinastiei Române și a venirii Principelui Carol în Principatele Unite.

„Aceste evenimente culturale au constituit un bun context pentru o serie de întâlniri politice și economice, la nivel înalt, având în vedere că peste un sfert din volumul comerţului nostru exterior se derulează cu Germania, partener strategic al integrării și evoluției României în Piața Comună și Uniunea Europeană”, spune Sandrino Gavriloaia, realizatorul documentarului.

Ambasada României a inițiat un forum dedicat relației economice dintre Renania de Nord-Westfalia și țara noastră, Germania fiind cel mai important partener comercial al nostru, cu care avem schimburi de peste 23 de miliarde de euro pe an.

La întâlnirea de la Camera de Comerț și Industrie din Düsseldorf au luat parte: Costin Borc, vice-premier și ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Gunther Horzetzky, secretar de stat al Landului NRW, Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin, oameni de afaceri, reprezentanți ai unor mari companii germane prezente în țara noastră.

O selecție a celor mai vândute preparate alimentare și băuturi din România a fost prezentată la Metro Düsseldorf, în cadrul proiectului „Piața produselor românești”. „Prima zi a evenimentele de promovare a țării noastre la Düsseldorf s-a încheiat la Arealul Bohler cu muzică veche românească, demonstrații meșteșugărești, tradiții, costume populare, degustări de vinuri, țuici, pălinci, produse și bucate care au ilustrat confirmarea unor repere ale istoriei și culturii noastre, stimulând, totodată, schimburile, produsele și oportunitățile de afaceri din România”, continuă realizatorul TVR al reportajului.

5:30 Lumea diplomatică

*Interviu cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru

Realizator Vlad Ungar

(Reluare)

6:00 Iacob

*Documentar (III)

„Iacob” este un eseu cinematografic de tip documentar-portret care explorează viața, pasiunea și destinul unui cuplu de colecționari de artă marcanți din România, Gheorghe și Viorica Iacob. Filmul este construit în jurul unor interviuri filmate în perioada 2010-2011 cu Gheorghe Iacob. Aceste înregistrări de arhivă oferă o perspectivă intimă și directă asupra viziunii sale despre artă.

Realizator Mihai Predescu

(Reluare)
 
Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Tinerii şi antreprenoriatul în România

publicat: vineri, 13 noiembrie 2026

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

România în lume

România în lume

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

 

#tvri