loader

Vreau să fiu sănătos!

Emisiune-magazin cu informații din zona de sănătate, destinată publicului larg și prezentată într-o manieră facilă și atrăgătoare. Izabela Marinescu ne aduce „Vreau să fiu sănătos!” la TVR 1, sâmbăta, de la ora 11.00.

 

Galerie foto

 

Emisiunea-magazin de sănătate „Vreau să fiu sănătos” îşi propune să educe, să informeze, dar și să creeze o stare de bine și de relaxare pentru telespectatori.

„Scopul primordial al acestei emisiuni este informarea corectă, din punct de vedere medical, a publicului. De asemenea, dorim să accentuăm necesitatea formării unei educații medicale, precum şi importanța capitală a metodelor de profilaxie și a unui stil de viață sănătos. Și, întrucât medicina
este un domeniu aflat în continuă evoluție și perfecționare, în sumar urmând să avem și o rubrică destinată celor mai noi terapii și tehnologii medicale, la care și românii pot avea acces”, ne-a declarat Beatrice Cioba, producător.

În cele 13 ediții ale noului sezon „Vreau să fiu sănătos!” vom regăsi teme din mai multe zone medicale sau zone tangente sănătății.

Echipa emisiunii este formată din:

Jurnaliști: Izabela Marinescu, Grigore Vîrsta

Prezentatoare: Izabela Marinescu

Producător: Beatrice Cioba

„Vreau să fiu sănătos” este o sursă de inspirație și informație pentru toți cei care își doresc să-și îmbunătățească stilul de viață și să trăiască mai frumos, punând sănătatea pe primul plan.

3:20 Actorul şi sălbaticii

Film *

România, 1975

Regia: Manole Marcus

Scenariul: Titus Popovici

Cu: Toma Caragiu, Mircea Albulescu, Margareta Pogonat, Ion Besoiu, Mircea Diaconu

Dramă. “Caratase, un mare comic al Bucureştiului din anii războiului-personaj inspirat de Constantin Tănase-rezistă presiunilor legionare care-i cer edulcorarea satirei, plătindu-şi cu viaţa îndrăznelile.” (Tudor Caranfil-”Dicţionar universal de filme”, Ed. Litera, 2008)

* 1975-Festivalul de la Moscova-Premiul pentru scenografie-Virgil Moise;

* 1975-ACIN-Premiul special al juriului-Titus Popovici-şi premiul pentru interpretare masculină-Mircea Diaconu.

Redactor Gabriela Onea

5:55 Imnul României

 

#tvri