loader

Drumuri aproape

Joi, ora 20:30, la TVR Timișoara. Sâmbătă, ora 10.00, la TVR3.

 

Galerie foto

 

O emisiune de călătorie, care scoate la lumină locuri minunate, oameni faini şi poveşti de mult uitate.

Proiect demarat în 2005, “Drumuri aproape” este o emisiune de călătorie care scoate la lumină locuri minunate, oameni faini şi poveşti de mult uitate.

Călătorul devine ghid şi prezintă de o manieră relaxată atât destinaţiile cunoscute ale regiunii cât şi locuri cu istorii neauzite dar pe care merită ca telespectatorul să le bată cu pasul.

Dincolo de felul în care este împachetată, ca o poveste, informaţia are un rol esenţial, fie că este vorba despre informaţia culturală, istorică, gastronomică, geografică sau cea legată de tradiţii.

Titlul emisiunii se referă la călătoriile pe care, de cele mai multe ori, nu le realizăm, pentru că destinaţiile se găsesc la mică distanţă şi le considerăm adesea banale sau nu le acordăm defel importanţă.

Povestea fiecărui episod este despre lucruri care se găsesc foarte aproape şi despre care ştim mult prea puţin. Despre locuri pe lângă care am trecut poate fără să le dăm importanţă. Despre oamenii de acolo, cu amintiri ce merită împărtăşite.
.
*Studioul teritorial Timişoara *Cameraman Iuliu Theer; Editor imagine Silviu Mandravel; Producător Diana Bogea

 

22:00 Tipografic majuscul

Film * România, 2020

Regia: Radu Jude

Scenariul: Gianina Cărbunariu, Radu Jude

Cu: Şerban Pavlu, Ioana Iacob, Bogdan Zamfir, Şerban Lazarovici

*Dramă. Filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, exact din aceeaşi perioadă.

*2021-Gopo-premiile pentru: Cele mai bune decoruri-Irina Moscu-şi Cel mai bun machiaj şi Cea mai bună coafură-Bianca Boeroiu şi Domnica Bodogan;

*2021-Sofia International Film Festival-Premiul Criticilor Bulgari de Film.

Redactor Gabriela Onea

0:15 Din arhiva TVR

* Serată muzicală

Producător Irninis Miricioiu

 

#tvri