loader
Foto

Galerie foto

Vladimir Mirodan, de trei ori emigrant, marţi la Lumea şi Noi

Marţi, 29 iulie, de la ora 20.30, la “Lumea şi noi” ați putut face cunoştință cu profesorul de teatru Vladimir Mirodan. Ediţia este redifuzare.

 

Lumea şi noi

UPDATE: Ediția este disponibilă online pe TVR+

Fiu al celebrului dramaturg, publicist şi istoric literar Alexandru Mirodan, Vladimir Mirodan este un nume important în lumea academică britanică.

Profesor de teatru, a fost timp de 10 ani rector al Facultăţii de Teatru "Drama Centre London", institut unde a studiat la venirea în Marea Britanie.

Vladimir Mirodan este membru al Societăţii Regale a Artelor şi a fost, de-a lungul anilor, Preşedintele Asociaţiei Conservatoarelor Dramatice din Marea Britanie şi Vice-Preşedinte al Consilului Naţional al Educaţiei Teatrale.

(w882) Vladimir M

După terminarea liceului, a părăsit România fără  posibilitatea de a se reîntoarce. A lucrat un an ca asistent de regie la Paris, a emigrat în Israel unde a făcut serviciul militar şi a urmat un an de cursuri la Facultatea de Teatru a Universităţii din Tel Aviv.

În 1975 a fost admis la prestigiosul curs de regie al Institutului de Teatru "Drama Centre London", a făcut  7 ani naveta  între cele două ţări, iar  în final a ales Marea Britanie.  Dar, după 35 de ani de când este stabilit acolo, se consideră tot un emigrant.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

5:00 Exclusiv în România

*Minunile Romanaţiului

Cristi Tabără și Cristina Șoloc vă invită într-un loc atât de încărcat de istorie, încât pe oriunde calci sau pe oriunde sapi, ies la iveală urme ale trecutului. Echipa Exclusiv în România ajunge în județul Olt sau fostul județ Romanați, cu vestigii care dovedesc că acest ținut a fost locuit încă din preistorie. Doar că în ciuda acestor dovezi, locul a dobândit o faimă oarecum negativă, cum este orașul Caracal, cunoscut mai degrabă pentru “minunile” lui. Pentru că lumea pare mai preocupată de această latură anecdotică decât de trecutul cu adevărat important al acestui oraș, care ar putea avea și un viitor mult mai bun, dacă nu și-ar tot promova aceste minuni, discutăm despre ele, cu istoricul Dana Nicula-director al Muzeului Romanațiului, să vedem cât de justificate sunt și dacă nu cumva ar fi mai bine să fie înlocuite cu alte tipuri de povești despre Caracal și împrejurimi. Aflăm cine erau „proștii” din căruța care s-a răsturnat la Caracal și de ce cifra 4, de la ceasurile din acest oraș, este reprezentată de 4 linii, în loc de IV (roman). De asemenea, mergem și în orașul Corabia, unde vizităm Cetatea Sucidava, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, prima cetate romană de apărare de pe plaiurile noastre. Alături de ghidul nostru, Mirela Trandafir-directorul cetății, vedem cum arăta viața în perioada romană târzie și bem apă din fântâna secretă, o bijuterie inginerească unică în perioada romană. Și tot aici mai vedem urmele unui alt unicat mondial: prima fostă autostradă a antichității, construită de Constantin cel Mare, trecea Dunărea pe la Sucidava.

Căutăm și urme istorice vii, pentru că momentul 1848, foarte important în această zonă și foarte prezent, a lăsat urmași. Renumitul popă sau preot Radu Șapcă, cel care a mobilizat la vremea respectivă, revoluționarii din sudul românesc, are stră-strănepoți, care se numesc tot Șapcă și sunt tot revoluționari în felul lor. Și dacă tot vorbim de bijuterii, revenim în Caracal să admirăm bijuteriile arhitectonice construite aici în secolul trecut-134 de clădiri de patrimoniu. La începutul secolului XX, odată cu dezvoltarea portului Corabia și a tranzitului cu cereale, Romanațiul a devenit grânarul României, iar la Caracal se stabilea bursa grâului din întreaga Europă. Majoritatea moșierilor își construiau aici case, unde veneau vara la moșie. Aflăm povestea câtorva case boierești, a superbului Teatru Național Caracal, dar și a Parcului Constantin Poroineanu, al treilea parc natural din Europa. Uimitor este și faptul că majoritatea clădirilor vechi și a bisericilor din Caracal au fost construite cu cărămizi de Antina, din cetatea Romula, peste care s-a ridicat localitatea Dobrosloveni, unde și în prezent săpăturile arheologice dezvăluie nu doar urme ale romanilor, ci și urme ale culturii Vădastra, din perioada neolitică. Vizităm situl Romula, din satul Reșca, împreună cu arheologul Sabin Popovici, iar apoi mergem în comuna Vădastra, unde ceramica de Vădastra a fost reînviată, după 7000 de ani, de faimosul olar Ionel Cococi, care ne arată cum își construiau vasele înaintașii nostri din perioada preistorică. Si tot în comuna Vădastra stăm de vorbă cu Tezaurul Uman Viu UNESCO, meșterul cojocar Dumitru Liceanu.

Prezentator şi realizator Cristian Tabără

Producători: Marin Găbudean, Cristina Magearu

5:55 Investiţi în România! (R)

*Investiţii cu fonduri europene prin programele regionale

Invitaţi: Roxana Mînzatu-secretar de stat, coordonator Departamentul pentru evaluarea integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene, Cancelaria Prim-ministrului României, Hegedus Csilla-director general interimar Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Mihai-Cristian Lazăr-primar Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj, prof. dr. Cornel Cătoi, rector Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca

Moderator Cristina Leorenţ

Grafică Laurenţiu Năstase

Documentarist & Poster Maker Giorgiana Şuşurincă

Jurnalişti tv: Ana Maria Ghiur, Roxana Segneanu şi Răzvan Onesa

Realizator Cristina Leorenţ

Producător Raluca Amzăr

(Reluare)
 

"Iancu Jianu, zapciul", la TVR Internațional

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Sâmbătă, 20 aprilie, la TVR Internațional, de la ora 23.10, vedem primul film din seria Iancu Jianu, realizat în 1981.

Luni, 22 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, vă invităm să urmăriți în direct o ediție "Avocatul dumneavoastră" despre probleme și ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

 

#tvri