loader
Foto

Visul României la Eurovision 2019 a fost întrerupt în semifinale

Marea Finală Eurovision va fi transmisă în direct sâmbătă, 18 mai, la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online pe TVR+.

 

Joi, 16 mai, a avut loc cea de-a doua semifinală Eurovision 2019. A fost o seară grea pentru cei care au trăit alături de Ester Peony și România emoțiile concursului. După trei luni de pregătiri intense și investiții fără precedent în spectacolul de pe scenă, echipa României a părăsit prematur competiția.  

„Le mulțumesc celor care au fost alături de mine și de proiectul României la acest Eurovision. Producătorii show-ului m–au felicitat și mi-au transmis că am performat flawless (fără greșeală) la fiecare ieșire pe scenă. Sunt împăcată, pentru că, alături de întreaga echipă a României, am reușit un act artistic complex și plin de sensibilitate”, a declarat Ester Peony.

(w882) eurovision

„Este un rezultat greu de digerat şi de înțeles, în condițiile în care România a avut aseară, pe scena Eurovision, un artist talentat, o piesă în trend cu un sound modern și un show în care au fost concentrate resurse creative semnificative. Din păcate, nu au fost de ajuns pentru a califica reprezentanții noștri în finala Eurovision 2019”, a declarat Smaranda Vornicu-Shalit, după anunțarea rezultatelor.

Joi seara, într-un show transmis în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online pe TVR+, publicul din România a aflat lineup-ul complet al finalei Eurovision 2019. 
Alături de Grecia, Belarus, Serbia, Cipru, Estonia, Cehia, Australia, Islanda, San Marino și Slovenia, calificate din prima semifinală și de reprezentanții țărilor din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia împreună cu țara gazdă, Israel, vor urca pe scenă câștigătorii acestei seri – Republica Macedonia de Nord, Olanda, Albania, Suedia, Rusia, Azerbaidjan, Danemarca, Norvegia, Elveția și Malta.

Cei zece concurenți care s-au calificat din a doua semifinală în ultimul act al competiției, sunt:

Tamara Todevska – Proud (Republica Macedonia de Nord)
Duncan Laurence – Arcade (Olanda)
Jonida Maliqi - Ktheju Tokës (Albania)
John Lundvik - Too Late For Love (Suedia)
Sergey Lazarev – Scream (Rusia)
Chingiz – Truth (Azerbaidjan)
Leonora - Love Is Forever (Danemarca)
KEiiNO - Spirit In The Sky (Norvegia)
Luca Hänni - She Got Me (Elveția)
Michela - Chameleon (Malta)


Felicitări finaliștilor ESC 2019 care se vor lupta pentru marele trofeu pe scena din Tel Aviv!

La conferința de presă ce a urmat anunțării câștigătorilor semifinalei cu numărul 2, artiștii au tras la sorți și participarea într-una dintre cele două jumătăți ale finalei, iar producătorii show-ului au stabilit ordinea de intrare în concurs.

Ordinea intrării concurenților în marea finală:
Finala va fi deschisă de Malta, fiind urmată, în prima parte a show-ului de Albania, Cehia, Germania, Rusia, Danemarca, San Marino, Republica Macedonia de Nord, Suedia, Slovenia, Cipru, Olanda și Grecia. În partea a doua, vor concura Israel, Norvegia, Marea Britanie, Islanda, Estonia, Belarus, Azerbaidjan, Franța, Italia, Serbia, Elveția, Australia și Spania.

Marea Finală Eurovision se transmite în direct sâmbătă, 18 mai, la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online pe TVR+,începând cu ora 22.00.

15:00 A doua Românie (R)

Este prima pianistă din România devenită Young Steinway Artist. S-a remarcat de la o vârstă fragedă, iar la 7 ani, debuta pe scena Ateneului Român. A cântat pe marile scene din Europa, America de Nord și Asia şi a obţinut numeroase premii, iar concertele au fost difuzate de cele mai importante canale de muzica clasică. Sînziana Mircea are o carieră impresionantă de pianist concertist şi este profesor universitar de pian la Conservatorul „Luigi Canepa” din Sardinia.

La cea de-a 60-a ediție a Bienalei de Artă de la Venezia, România va prezenta o expoziție a artistului clujean Șerban Savu ce are ca temă relația dintre muncă și timp liber, curatoriată de Ciprian Mureșan. De altfel, cei doi artişti s-au bucurat recent de un real succes în capitala Italiei, unde au avut loc doua expoziţii organizate de Accademia di Romania. Despre aceste evenimente şi despre felul în care este promovată şi reprezentată cultura româna la Roma, vorbim cu Oana Boşca Mălin, director adjunct la Accademia di Romania.

Prezintă Corina Dobre

Jurnalişti: Virginia Ghiţă şi Lucian Băbeanu

Realizator Corina Dobre

Producător Liliana Văduva

(Reluare)

16:00 Ora regelui

Tinerii din București și din Iași care au finalizat nivelul de aur al programului Duke of Edinburgh, în acest an, au obținut cea mai înaltă distincție și, în cadrul unei ceremonii organizate de Majestatea Sa Margareta, la Palatul Elisabeta, au primit certificatul de recunoaștere.

Alteța Sa Regală Principele Radu a vizitat un liceu special al Buzăului, Colegiul Economic ”Regele Mihai”. După București, aici este al doilea centru de învățământ din țară din care provin mulți dintre studenții Academiei de Studii Economice din capitală.

Într-o clădire-monument de arhitectură din Craiova, a fost inaugurat Muzeul Cărții și Exilului Românesc. Noul muzeu ce deține 38 de colecții, reprezintă una dintre atitudinile necesare în rescrierea istoriei noastre postbelice și în reconsiderarea istoriei literaturii și culturii românești.

Arhiva primei agenții de presă din țară a început să se constituie cu 135 de ani în urmă. În acest timp, Agerpres a consemnat zi de zi evenimentele românilor și ale lumii. Povestea agenției care își păstrează menirea de a informa corect, impartial și prompt, o aflăm în ”Ora Regelui”.

Prezentator Bogdan Şerban-Iancu

Realizatori: Bogdan Ţerban-Iancu, Adelina Dumitrescu, Sandrino Gavriloaia

Producător Lidia Voicu

 

"Iancu Jianu, zapciul", la TVR Internațional

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Sâmbătă, 20 aprilie, la TVR Internațional, de la ora 23.10, vedem primul film din seria Iancu Jianu, realizat în 1981.

Luni, 22 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, vă invităm să urmăriți în direct o ediție "Avocatul dumneavoastră" despre probleme și ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

 

#tvri