Vindecarea începe cu binele și iubirea din viața ta!
vineri, 02 octombrie 2020
"Antrenați pentru viață" este emblema sub care vă oferim recomandări pentru o atitudine sănătoasă în fața stresului și a riscurilor. Noi ediții ale emisiunii "Un doctor pentru dumneavoastră", 5-8 octombrie, de la ora 19:00 la TVRi.

Luni, 5 octombrie

Antrenați pentru viață - VINDECĂ-TE PRIN IUBIRE!

Invitați:

În studioul 12: ADINA MORARU DAN, psiholog clinician, psihoterapeut oncologie

Prin telefon: prof. dr. MIRCEA PENESCU, Șef Clinica Nefrologie, Spitalul Clinic de Nefrologie "dr. Carol Davila", preşedinte Fundaţia Medicina și Muzica

Prin Zoom, din Italia:  dr. STEPHAN POEN, medic foniatru, doctor în medicină și muzicologie

Pierderea unei persoane dragi lasă în suflet multă durere care este foarte greu de gestionat în perioada de doliu. Pe lângă suferință, de multe ori apar sentimente de vinovație. În fiecare durere este un dar care așteaptă, cu răbdare. Există instinctul de a ne opune oricărui tip de schimbare până când aflăm cât de mult suntem afectați, pozitiv sau negativ. Cu cât acceptăm mai repede schimbările și le integrăm în viața noastră, cu atât va fi mai ușor să ne continuăm existența și să oferim iubire. Prin iubire ne putem vindeca.

Moderator: Irina Mohora

Marți, 6 octombrie

Antrenați pentru viață – AI ÎNCREDERE ÎN TINE!

Invitați:

În studioul 12: dr. ANA CULCER, medic primar pediatru

Prin Zoom: dr. ALEXANDRU CHIȚU, psiholog, Șef Secția Terapie Intensivă Psihiatrică și Psihoze, Clinica de Psihiatrie a Spitalului Regional Hudiksvall, Suedia

O ediție în care vorbim despre impactul școlii online asupra sănătății și despre consecințele pandemiei în relațiile interpersonale. Primim recomandări și aducem în discuție studii dovedite științific despre efectele benefice ale  terapiei prin muzică.

Moderator: Irina Mohora

Miercuri, 7 octombrie

Antrenați pentru viață – CONȘTIENTIZEAZĂ BINELE DIN VIAȚA TA!

Invitați:

În studioul 12: LIGIA MOISE, psiholog clinician

Prin telefon, din Danemarca: dr. FLAVIA CARDAȘ, psihoterapeut, doctor în psihologie

Depresia, ura, mânia, negativismul, stresul otrăvesc organismul. Ce am putea face pentru a ne bucura de viaţă? “STAREA DE BINE” este un proiect  pentru care fiecare dintre noi ar fi indicat să îşi facă planul, dar să îl şi îndeplinească.

Moderator: Măriuca Mihăilescu

Joi, 8 octombrie

Antrenați pentru viață – AI GRIJĂ DE PIELEA TA!

Invitați:

În studioul 12: dr. DORIN MUNTEANU, medic primar dermatologie–alergologie, Germania, DermaVital.

Prin telefon, din Belgia: preot PATRICIU VLAICU, Parohia Sf. Nicolae din Bruxelles

Pielea este oglinda sănătăţii. Ne protejează de bacterii, virusuri, reglează temperatura corpului și poate fi afectată de o infecție virală, cum ar fi verucile, varicela, herpesul, zona zoster. O ediție în care vorbim despre prevenirea și tratarea afecțiunile virale ale pielii.

Moderator: Măriuca Mihăilescu

***

Producător: Monica Ancuța

Edițiile emisiunii sunt disponibile pe TVR+.

Ne găsiți și pe pagina de Facebook a emisiunii.

(w640)

***

Partenerii emisiunii:

(w100) Hofigal Hofigal rămâne una dintre cele mai puternice companii de produse naturale, cu capital sută la sută românesc. Fondată de regretatul cercetător Ștefan Manea, Hofigal continuă să lupte, alături de partenerii și colaboratorii săi, pentru semeni, cu aceeași dăruire și respect. Se spune că pe pământ sunt 1000 de boli, dar și 1001 plante care să ajute la tratarea acestora.  Pentru mai multe informaţii, accesaţi siteul: www.hofigal.eu, pagina de Facebook sau adresa de mail: medici@hofigal.eu, unde o echipă de doctori vă stă la dispoziţie. tel.: 021.334.51.35/021.492.04.42.

Servicii integrate. Vizite puține. Timp câștigat! Clinicile Dentare Dr. Leahu - tratamente stomatologice personalizate pentru adulți și copii, în oricare dintre cele 10 locații din România (București, Pitești, Timișoara, Turda, Oradea, Constanța și Iași). Toate dispun de aparatură medicală inovatoare și specialiști pregătiți să rezolve chiar și cele mai complicate probleme dentare. Sănătatea ta orală este în cele mai pricepute mâini! Ne găseşti pe www.cliniciledrleahu.ro şi la numărul de telefon 021 91 34.

(w100) Dermavital Pentru a ajuta cât mai mulţi oameni cu terapii noninvazive şi fără efecte secundare, Florica Munteanu împreună cu specialiştii ei de la Centrul German de Biorezonanţă şi Dermato-Cosmetică oferă informaţii telespectatorilor pe adresa: office@dermavital-med.ro sau pe Facebook. Număr de contact: 021.322.40.04.

(w100) FlorariaTraian Săplăcan, specialist în creşterea şi îngrijirea plantelor, răspunde întrebărilor şi curiozităţilor dumneavoastră transmise la adresa: office@trias.ro sau pe https://www.florariatrias.ro/. Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/florariatrias.ro . Telefon: (+4) 0751.136.412.

  • 17:00
    Memorialul Durerii - o istorie care nu se învaţă la şcoală
    O istorie care nu se învaţă la şcoală Poetul pătimirii naționale-Octavian Goga Redactor Doina Teodoru Producător Alexandru Munteanu Realizator Lucia Hossu Longin (redifuzare)
  • 18:00
    Telejurnal Moldova
    Prezentatori: Victoria Coleşnic, Victoria Ocară, Irina Bejenaru Producători: Anastasia Ciuleacu, Ruslan Grabari, Irina Bejenaru Translator mimico gestual Transmisiune directă ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
  • 18:30
    Retrospectiva săptămânii
    * Emisiune de analiză şi retrospectivă a ştirilor săptămânii Prezinta Svetlana Gore Producător Irina Bejenaru
  • 19:00
    Exclusiv în România
    Prezintă Cristian Tabără Producători: Cristina Madgearu şi Marin Găbudean
  • 19:50
    Discover Romania
    Producători Cecilia Melinescu şi Diana Ilica
  • 20:00
    Telejurnal
    Prezintă: Dorina Florea, Radu Andrei Tudor Producători: Violeta Iorgulescu / Diana Anghel Transmisiune directă Sport *Montaj Meteo *Montaj
  • 20:50
    Zi de zi cu părintele Constantin Necula
    Producător Victor Dochia
  • 21:00
    Discover Romania
    Producători Cecilia Melinescu şi Diana Ilica
  • 21:10
    O dată’n viaţă
    * Irina Loghin şi Maria Ciobanu Jurnalişti: Steluţa Matios, Anamaria Voicu Producător Iuliana Tudor
  • 23:00
    Teatru TV
    * Hamlet de William Shakespeare Teatrul Tamási Áron. Adaptare scenică de Rita Sebestyén şi László Bocsárdi, după traducerea lui János Arany. Versiunea romana de Veress Ildikó si Nagy B. Sándor pe baza traducerilor facute de Violeta Popa, George Volceanov; Leon Levitchi, Dan Dutescu Un Hamlet rătăcit în vecinătatea noastră László Bocsárdi porneşte pe urmele personajelor lui Shakespeare într-un spaţiu aproape fără decor, unde nu întunericul stârneşte întrebarea “Cine-i acolo”, ci cada şi duşul din vecinătatea / intimitatea noastră : cine-i acolo, sub jetul de apă care tot curge peste un trup complet dezgolit? ce gânduri l-au pironit sub duşul lucidităţii şi în hainele cui se va îmbrăca el? În interpretarea lui László Mátray, Hamlet refuză masca nebuniei, recurge doar din când în când la gesturi şi vorbe de bufon şi îşi dezvăluie povestea sub semnul lucidităţii şi al simplităţii. Povestea lui Hamlet devine o poveste din vecinătatea noastră, unde se poate întâmpla nu doar să minţim pentru a ascunde adevăruri mărunte, ci să ascundem minciuna prin impunerea ei drept adevăr. Un adevăr pe care Hamlet îl restabileşte cu preţul vieţii celor dragi şi al propriei căderi. Distribuţia: Hamlet / Fortinbras: László Mátray Claudius: Tibor Pálffy Polonius: László Szakács Gertrude: Annamária D. Albu Ophelia: Ágnes Benedek Laertes: József Kolcsár Horatio: Bence Kónya-Ütő Duhul: Levente Nemes Rosencrantz: Alfréd Nagy / Dezső Derzsi Guildenstern: Attila Diószegi Primul gropar: Zsuzsa Gajzágó Al doilea gropar: Gábor Erdei Regia Tv Silviu Jicman Producător Iulian Foișor Producător Delegat Dana Andriescu Producător Coordinator Demeter András István Echipa de productie: Sufleur Szende Gazda Regia tehnică Edit V. Bartha Dramaturgia Rita Sebestyén Scenografia József Bartha Costume Judit Dobre Kóthay Muzica Bence Kónya-Ütő Regia László Bocsárdi Redactor George Mladen Teatrul Naţional de Televiziune este un proiect Casa de Producţie TVR, difuzat pe canalele TVR
  • 01:25
    Drag de România mea
    * Prima parte Prezintă Paul Surugiu-Fuego Jurnalişti Adina Toderaşcu şi Andreea Baciu Producător Codruţa Prunariu
  • 02:10
    Drag de România mea
    * Partea a II-a Prezintă Paul Surugiu-Fuego Jurnalişti: Adina Toderaşcu şi Andreea Baciu Producător Codruţa Prunariu
  • 03:00
    Telejurnal
    Prezintă: Dorina Florea, Radu Andrei Tudor Producători: Violeta Iorgulescu / Diana Anghel Sport *Montaj Meteo *Montaj
  • 03:50
    Zi de zi cu părintele Constantin Necula
    Producător Victor Dochia
  • 04:00
    Dacii România-Franţa, 1967
    Film * Regia Sergiu Nicolaescu Scenariul Titus Popovici Cu: Amza Pellea, Pierre Brice, Emil Botta, György Kovács, Georges Marchal Dramă. Acţiunea se petrece în anii 86-88 d.Hr, când Domiţian, împăratul roman din aceea vreme, a încercat să cucerească Dacia. Expediţia a fost condusă de generalul roman Cornelius Fuscus. „Reconstituire a posibilei vieţi a „celor mai viteji dintre traci”, în Dacia anului 87, când primul atac al legiunilor romane, condus de Cornelius Fuscus, general ros de ambiţii deşarte, e respins de vitejii daco-geţi. Dar răgazul păcii nu mai poate dura mult. Primul şi cel mai bun lungmetraj al lui Sergiu Nicolaescu, inspirat servit de Titus Popovici-scenaristul, într-o superproducţie de nivel european, rezistentă nu atât datorită anvergurii montării cât, mai ales, fanteziei poetice. Amplele pânze epice ale bătăliilor sunt reţinute doar ca fundal spectaculos din care se detaşează drama propriu-zisă, regizorul urmărind în primul rând elocvenţa efectului vizual. Violenţa unor fraze de montaj cu chipuri şi trupuri însângerate ca şi remarcabila dinamică a cadrelor protejează filmul de decorativism. Depăşind locurile comune ale genului, realizatorii reuşesc performanţa unei drame istorice spectaculare într-un climat specific local”- Tudor Caranfil. * 1967-Selectat pentru premiul Festivalului Internaţional de Film de la Chicago; * 1968-Festivalul filmului muncitoresc de la Praga-Premiul III. Redactor Marian Nicola Drepturi online: simulcast cu emisia TV exclusiv pe tvrplus.ro
  • 05:45
    Discover Romania
    Producători Cecilia Melinescu şi Diana Ilica