loader
Foto

Galerie foto

Prezențe românești – Diana Rotaru – Aventura cercetării creierului uman

Diana Rotaru este un om de știință aflat la studii postdoctorale în cadrul Universității Columbia din New York. Cercetările Dianei se concentrează, în primul rând, pe Spectroscopia prin rezonanță magnetică, având ca scop diagnosticarea precoce pentru maladiile cu o mare incidență publică, precum cancerul sau boala Alzheimer.

 

Prezenţe româneşti

Diana Rotaru și-a terminat studiile universitare la Facultatea de Inginerie Medicală de la Universitatea Politehnică București (2012-2016), cu un proiect final axat pe detectarea crizelor epileptice folosind EEG și inteligența artificială.

Au urmat, apoi, cercetările doctorale în Marea Britanie, ca urmare a câștigării a două premii importante: unul oferit de British Council din România si unul primit de la Kings College din Londra. Așa s-a deschis drumul spre înalta cunoaștere pentru o tânără ambițioasă, care reprezintă prima generație cu studii superioare din familia ei.

Ca un parcurs firesc și, totodată, ca o recompensă pentru munca ei dedicată și plină de abnegație, Diana Rotaru a fost admisă pentru cercetare postdoctorală și s-a alăturat laboratorului MR SCIENCE de la celebra Universitate Columbia în 2023.

În afara laboratorului, este implicată în mai multe ONG-uri românești care se concentrează pe formarea științifică și dezvoltarea personală a liceenilor și studenților din țara noastră.

(w882) Prezențe

Biomentorhub este organizația la care pot apela tinerii cercetători români care au nevoie de un mentor pentru a le ghida cariera și a-i îndruma spre posibile surse de finanțare ale proiectelor și studiilor lor. Diana Rotaru este printre membrii fondatori ai acestei structuri de suport, încercând să îi ajute benevol și pro bono, dându-le o șansă în plus pentru a se dezvolta în funcție de capacitatea și puterea lor de muncă.

La TVR Internațional, în 31 octombrie, de la ora 17.30 cu reluare în 01 noiembrie, de la 02.30 și 12.00.

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

(w882) Prezențe

***

Producător: Irina Păcurariu

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe TVR+.

Credit foto: Arhiva emisiunii „Prezențe românești”/Irina Păcurariu

14:35 Brilliant

*Invitat preot Francisc Doboş

Realizator şi producător Loredana Negrilă

(Reluare)

15:10 Ora regelui

*Vizita regală în Irlanda

Vom călători, împreună cu Familia Regală, în Irlanda. Vom afla ce îi atrage pe mulți români la capătul de Vest al Europei, ce îi face mândri de țara lor și ce învață de la poporul alături de care au ales să trăiască.

Deși structurată în mai multe primiri de către înalte personalități politice, academice ori militare, vizita publică a Familiei Regale a avut o puternică notă emoțională. Românii de pe ambele maluri ale Prutului, reuniți într-o comunitate vorbitoare a aceleiași limbi și purtătoare a acelorași tradiții, au venit la toate întâlnirile cu sentimentul firesc pe care îl au zi de zi, în țara de adopție, că aparțin unui singur neam. Cele două ambasade din Dublin, a României și a Republicii Moldova, au fost primele puncte ale traseului regal. Au urmat Trinity College, cea mai importantă universitate din Irlanda, Parlamentul Republicii, Ministerul Afacerilor Externe, Centrul de Antrenament al Forțelor de Apărare, precum și Biserica Ortodoxă Română din Dublin.

Realizator Camelia Csiki

Producător Lidia Voicu

 
România face bine: Pasiune; Înfașurat în ape; Vocea Deltei în Cheia Sol

O să cunoaștem un cercetător specializat în domeniul acvatic, un solist pasionat de bărci șu un meteorolog care face fotografii și trăiește la ...

Soluții naturale pentru depresiile sezoniere

Soluții naturale pentru depresiile sezoniere

publicat: joi, 17 iulie 2025

Relația dintre sănătate și mediu este una profundă, dar adesea neglijată. Întoarcerea către natură nu este un gest de relaxare, ci o necesitate ...

Peșterile și încălzirea globală

Peșterile și încălzirea globală

publicat: miercuri, 16 iulie 2025

Ce ne spun peșterile despre climă? Dar despre oameni...? În ce ritm se topesc ghețarii? Cu cât a crescut nivelul mărilor? Ce se-ntâmplă cu ...

 

#tvri