loader
Foto

„Pe urmele istoriei”, la Iaşi | VIDEO

Duminică, 1 martie, la TVR Internaţional şi online pe TVR+, de la ora 14:30, se difuzează primul episod din seria „Pe urmele istoriei - ediţia a VI-a, Iaşi”, scenarist şi producător Sandrino Gavriloaia.

 

Anul acesta marcăm două secole de la nașterea primului domnitor al Principatelor Unite. Sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza s-a înfăptuit unitatea noastră administrativă și constituțională, capitala a fost stabilită la București, iar în 1862 s-a adoptat, oficial, numele de România.

Datorită acestui eveniment, membrii Asociației Atheneum din Düsseldorf şi-au dorit o nouă călătorie în oraşul Unirii. Din această asociație culturală germano-română face parte și un urmaș al Principelui Alexandru Ioan Cuza, economistul Bogdan Cuza, rezident la Düsseldorf.

(w882) Pe urmele

(w882) Pe urmele

Programul “Pe urmele istoriei” a fost conceput pentru promovarea ţării noastre, pentru conturarea unei imagini reale a României și a început în 2013, la iniţiativa Liviei Grama Medilanski, președinte executiv “Atheneum”.

(w882) Pe urmele

Călătoria ieșeană inițiată de Asociația Atheneum și-a propus să descopere oamenii, arhitectura, obiectivele și frumusețile locului, în ideea unui proiect de apropiere și colaborare între capitala Landului Rhenania de Nord-Westfalia și vechea capitală a Moldovei, devenită, prin decret prezidențial, "capitală istorică" a României.

(w882) Pe urmele

Întâlnirea de la Palatul Roznovanu cu autorităţile locale s-a transformat într-o sărbătoare a prieteniei și o celebrare a istoriei, evocând, deopotrivă, personalitatea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și valențele regale ale Iașiului.

Spectacolul vizionat de germano-românii din Asociația Atheneum la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” a fost unul de elită, fiind dedicat aniversării marii noastre balerine și coregrafe Ileana Iliescu. A fost o versiune clasică a baletului "Lacul Lebedelor" în care a strălucit un Siegfried interpretat de Vlad Mărculescu.

(w882) Pe urmele

(w882) Pe urmele

(w882) Pe urmele

Urmând un itinerariu cu ecouri istorice, parcurs pe urmele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ediţia a VI-a a proiectului „Pe urmele istoriei” s-a constituit într-un benefic demers cultural, cu muzee, conferințe și spectacole, dar și cu întâlniri oficiale și colaborări universitare.

(w882) Pe urmele

Au fost depuse coroane de flori la monumentul și la mormântul Principelui Alexandru Ioan Cuza, și, totodată, au fost găsite urmele unor emoționante, puțin cunoscute, conexiuni germano-române.

Emisiunea poate fi urmărită la ora transmiterii și online pe TVR+.

13:00 Omul şi timpul (R)

* Enescu o afacere de stat. Criza rachetelor din Cuba

Producător Ruxandra Ţuchel

(Reluare)

14:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă: Loredana Iordache, Andra Soceanu

Translator mimico gestual Laura Ioana

Producători: Anamaria Panait şi Diana Anghel

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

Sport *Montaj

Meteo *Montaj

 
Concert extraordinar aniversar ”Fuego - 30”, la TVR 2 și TVR Internațional

Vineri, 29 martie, ora 21:40, la TVR 2 și sâmbătă, 30 martie, de la ora 22:45, la TVR Internațional, vă invităm la o reîntâlnire cu muzicieni ...

A doua Românie: O pledoarie pentru digitalizarea sănătății

Joi, 28 martie, invitata Corinei Dobre la ”A doua Românie” a fost Teodora Popa, o tânără cercetătoare din Londra specializată în genetică, care ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

 

#tvri