loader
Foto

Transporturile din România, sub lupă la Interes general

Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor şi Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian au fost prezenți în emisiunea Interes general de marţi, 4 februarie, la TVR 1, TVRi şi TVR+.

 

Sorin Burtea
Interes general

UPDATE: Ediția din 4 februarie este disponibilă online pe TVR+

Miniştri controversaţi, anchetaţi şi condamnaţi şi numeroase scandaluri, societăţi în subordine căpuşate, lipsa investiţiilor de anvergură şi puţine fonduri europene atrase, aşa poate fi caracterizată în câteva cuvinte, activitatea din ultimii 20 de ani de la ministerul Transporturilor.

Motto-ul „Dezbină şi cucereşte” a fost pus în practică în cazul CFR. Fărâmiţarea societăţii naţionale şi deciziile manageriale luate în dauna interesului public au pus transportul feroviar pe butuci. CFR Marfă a fost transformată dintr-o companie profitabilă într-o bombă socială, iar privatizarea are multe semne de întrebare. Mult aşteptaţii manageri privaţi cad unul câte unul, semn că se fac presiuni politice asupra lor.

"Din controalele iniţiate anul trecut de Ministerul Transporturilor reies grave deficienţe economice şi administrative, precum şi indicii privind săvârşirea de infracţiuni. Care au fost societăţile vizate, ce s-a constatat şi ce măsuri au fost luate aflaţi din Interes general.

În noiembrie 2013, la Forumul Economic China – Europa Centrală şi de Est, partenerii chinezi au fost interesaţi de investiţii în infrastructura feroviară. Dacă s-a avansat în această direcţie, care este gradul de absorbţie a fondurilor europene destinate transporturilor şi ce proiecte prioritare are ministerul sunt alte subiecte pe care le vom dezbate la TVR 1", spune Sorin Burtea despre ediţia din 4 februarie a emisiunii Interes general.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră pe adresa interesgeneral@tvr.ro şi pe pagina  https://www.facebook.com/InteresGeneralTVR1.

Campania „Cereţi bonul fiscal!” continuă cu informaţii utile şi extrageri de premii.


Emisiunea se difuzează în direct la TVR 1, TVR Internaţional, este retransmisă în Republica Moldova prin postul TVR şi poate fi urmărită online, pe TVR+.

19:10 Dincolo de alb şi negru

*Viaţa armonioasă şi sensurile ei

Invitat Cristian Răchitan, doctor, specialist în remedii naturale

Moderator Mihaela Crăciun

Producător Ioana Mureşan

20:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă: Claudiu Lucaci și Mihai Rădulescu

Producători: Diana Anghel şi Dorin Munteanu

Transmisiune directă

Sport *Montaj

Meteo *Montaj

 

"Iancu Jianu, zapciul", la TVR Internațional

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Sâmbătă, 20 aprilie, la TVR Internațional, de la ora 23.10, vedem primul film din seria Iancu Jianu, realizat în 1981.

Luni, 22 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, vă invităm să urmăriți în direct o ediție "Avocatul dumneavoastră" despre probleme și ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

 

#tvri