loader
Foto

LA MULŢI ANI, TVR INTERNAŢIONAL!

TVR Internaţional, postul de televiziune al românilor de pretutindeni, sărbătoreşte 24 de ani de la înfiinţare, cu programe pentru publicul de toate vârstele. Ediţia aniversară s-a transmis vineri, 29 noiembrie.

 

La 1 decembrie 1995, începea să emită primul post de televiziune din România destinat vorbitorilor de limba română din străinătate. De 24 de ani, TVR Internațional transmite imaginea societății românești și este mesagerul culturii și tradițiilor românești autentice, pe cinci continente: Europa, America de Nord, Africa, Asia şi Australia.

Din 1995, cu TVR Internaţional eşti acasă, oricât ai fi de departe! Acesta este mesajul pe care postul de televiziune îl transmite telespectatorilor săi, oameni a căror inima bate românește, indiferent de locurile în care i-a purtat destinul.

„La 24 de ani, TVR Internaţional este un post tânăr, ceea ce înseamnă că avem forţă şi, în măsura în care vom dispune de resurse, ne vom dezvolta în continuare. Încercăm în primul rând să ne menţinem producţia proprie. Eu susţin acest format interactiv pe care l-am consolidat, pentru că ne adresăm în primul rând unor oameni care sunt departe de casă şi care vor să îşi spună păsurile, dorurile, să vorbească în limba română cu noi, să intre în legătură cu specialişti români de top din diferite domenii”, crede Cristina Leorenţ, director TVR Internaţional.

(w882) tvri

În acest an, pe lângă programele interactive consacrate ale singurului canal de televiziune cu programe proprii, specifice pentru românii din străinătate, Un doctor pentru dumneavoastră, Avocatul dumneavoastră, Investiţi în România!, Articolul VII, A doua Românie, TVR Internaţional a propus două formate noi, care vin în întâmpinarea nevoii publicului.

(w882)

Dăruieşte Românie! prezintă în fiecare vineri, de la ora 21.30, povestea românilor de pretutindeni, într-un format de divertisment pe care TVR Internaţional l-a pregătit pentru a se bucura de cei 24 de ani de existenţă în viaţa românilor de pretutindeni. Artişti, vedete, personalităţi împărtăşesc bucurii, emoţii şi trăiri, mărturisind propria poveste ca români. Până acum au răspuns invitației adresate de Carmen Târnoveanu, moderatorul şi realizatorul emisiunii, de a dărui Românie artiști îndrăgiți precum Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Oana Sârbu, Adrian Naidin, Iris, Ștefan Stan,  Daniela Nane, Nicola, VH2, Alexandra Ușurelu & Band, Nicu Covaci & Phoenix, Petre Geambașu & Band, Doina Spătaru, Simona Dichiseanu, Carmen Trandafir, Proconsul & Band, Lora, Cătălin Crişan, Marius Mihalache, Natalia Barbu, Kamara, Dan Helciug & Band. Acestora li s-au adăugat români din străinătate, care au făcut mărturisiri emoţionante şi au transmis mesaje de suflet celor dragi din ţara lor de origine. Pentru a marca aniversarea Zilei Naționale a României, dar și a 24 de ani de înfiinţarea TVR Internațional, echipa emisiunii a pregătit o ediție aniversară. Aceasta s-a difuzat vineri, 29 noiembrie, la ora 21.30.

(w882)

Întrucât misiunea TVR Internaţional este de a-i apropria sau reapropia pe părinţii şi pe copiii români din diaspora de identitatea românească, în grila de programe a postului de televiziune a fost introdusă, din această toamnă, emisiunea Generaţia Următoare. Scopul programului este de a povesti începuturi de destin ale unor copii români care trăiesc şi se formează departe de România. Ei sunt viitorii mesageri ai românilor de pretutindeni, copii preocupaţi să păstreze în suflet şi în minte, identitatea şi limba maternă, rădăcinile româneşti care îi reprezintă. Jurnalistele Angela Avram Giurgiu (producător al seriei de reportaje) și Roxana Gheorghe, realizator, i-au cunoscut și i-au filmat în țările lor de adopție: Franța, Spania, Italia și Germania și vă spun poveştile lor de viață, familie şi intergrare, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 15.00. Generaţia Următoare este un proiect TVR Internaţional realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

(w882)

Singurul post care se adresează românilor din întreaga lume cu emisie liberă,  continuă producţia La un pas de România, o serie de reportaje care ne arată cum trăiesc românii din comunităţile istorice aflate în jurul graniţelor ţării, un proiect unic pe piaţa audiovizualului autohton.

(w882)

„Misiunea postului este aceea de a-i face pe români să se simtă acasă, prin intermediul programelor, de a-i conecta la actualitatea economică, politică, socială, culturală din ţară, de a duce România în casele lor, dar şi de a-i aduce pe ei în România, prezentându-le poveştile de viaţă şi proiectele. Credem că sunt importanţi pentru România şi tot ceea ce facem la TVR Internaţional facem pt ei. La mulţi ani, români de pretutindeni!”, a adăugat Cristina Leorenţ.

TVR Internaţional se mândreşte cu o emisie de 24 de ore a unui program 100% românesc, recepţionat gratuit pe tot globul. Grila de programe este organizată pe trei tronsoane de maximă audienţă corespunzătoare zonelor geografice acoperite (Europa, Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, America de Nord şi Canada, Australia şi Noua Zeelandă) şi se adresează prioritar românilor aflaţi în străinătate, configurând un public potenţial de peste 10 milioane de telespectatori.

Din 1995, cu TVR Internaţional eşti acasă, oricât ai fi de departe!

24 de ani - La mulţi ani, TVR Internaţional!


 

 

 

 

 

 

3:00 Telejurnal (R)

*Ştiri

Prezintă Alina Stancu, Eugen Rusu

Producători: Anamaria Panait şi Diana Anghel

Sport *Montaj

Meteo *Montaj

(Reluare)

3:55 Zi de zi

cu părintele Constantin Necula

Producător Victor Dochia

 
„Iancu Jianu, Haiducul

Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 23:30, la TVR Internațional revedem filmul de aventuri „Iancu Jianu, Haiducul", producție România, 1981.

Internaţionalizarea firmelor româneşti

Internaţionalizarea firmelor româneşti

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Marți, 23 aprilie, de la ora 21:00, v-am invitat să urmăriți în direct la TVR Internațional o nouă ediție ”Investiți în România!”.

 Cercetarea medicală poate ajuta omul să trăiască mai bine

Marți, 23 aprilie, în direct de la ora 19:00, la TVR Internațional, vă așteptăm la o nouă ediție "Un doctor pentru dumneavoastră".

 

#tvri