Între Nancy și Timișoara: inovând în artă cu Simona Nuțiu Gradoux
joi, 12 noiembrie 2020
Artist vizual, profesor, mamă, fiica artistului și profesorului Romul Nuțiu, Simona Nuțiu Gradoux i-a acordat un interviu lui Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior la TVR Internațional.
SNG portret main atelier

Simona Nuțiu Gradoux locuiește de mai bine de un sfert de secol la Nancy, în Franța, unde și-a clădit cu tenacitate o triplă carieră: cea de mamă și soție (familia, inclusiv rădăcinile românești, îi sunt repere sine qua non), profesor de Expresie plastică la École de Condé din Nancy și artist vizual implicat în experiment și inovație imediat după Revoluție, la Timișoara, orașul său natal.

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu" din Cluj-Napoca și după 1990 a beneficiat de burse de studiu și creație în Franța. Ceva mai târziu și-a continuat studiile la Nancy și Metz. Timp de 4 ani a fost asistent la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara.

După întemeierea unei familii în Franța și nașterea fiului, se întoarce în învățământul artistic superior, dar la Nancy, la Facultatea de Design și Arte Aplicate.

În tot acest timp, Simona Nuțiu Gradoux nu a încetat să creeze, să articuleze și să-și imagineze proiectele inovatoare care par să fi crescut organic, unul din altul. Stratificând idei, introspecții, metamorfoze și analize minuțios digerate creativ, artista a rămas constantă cu ea însăși, experimentând nu de dragul unei idei (șocante sau nu), ci întru asumarea și înțelegerea globală a NATURII (LUMII) al cărei centru a fost și a rămas OMUL. A avut expoziții personale în România, Franța, Olanda, Luxemburg, Germania, Japonia și a fost prezentă în numeroase proiecte expoziționale colective din Europa și SUA.

(w640) Romul Pari

Este fiica artistului și profesorului Romul Nuțiu, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai expresionismului abstract european, curent manifestat dincoace de Cortina de Fier în vremea Războiului Rece (judecând după ce se-ntâmplă astăzi, putem să-l intitulăm Primului Război Global Rece).

Cum a reușit Simona Nuțiu Gradoux să-și clădească cele trei cariere, bazându-se pe valențele personale, aflăm din interviul realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior la TVR Internațional.

***

Sandrino Gavriloaia: Cum vă afectează munca de artist actuala pandemie de COVID-19? Și mă refer aici nu numai la covi-criză, la scăderea interesului pentru artă, la organizarea propriilor expoziții ori (ne)participarea la târgurile de artă, ci și la actul creator în sine, la creație...Cine mai are nevoie de artă în actualele condiții strangulante?

Simona Nuțiu Gradoux: Trăim niște timpuri stranii în care, din cauza pandemiei, suntem obligați să ne izolăm și să ne protejăm unii față de alții. Perioada „izolării” din primăvara trecută a fost pentru mine o perioadă benefică, ce mi-a permis să îmi petrec mult timp în atelier și grădina personală. A fost un timp de gândire, de meditație și de lucru. A fost o experiență inedită: sentimentul că timpul s-a oprit pe „fondul” primăverii și renașterii naturii, care era în continuă transformare prin explozia formelor și culorilor. „Distanțarea” față de lumea exterioară mi-a permis o percepție și relație privilegiată cu natura. În astfel de momente ne reconectăm la lucruri și valori, probabil, esențiale, pe care avem tendința să le ignorăm în condiții normale.

Eu cred că arta e un cursor care indică niște stări de spirit în societate sau chiar le propulsează. Lipsa acesteia creează un gol și poate aduce un dezechilibru. Să nu uităm că nici în condiții normale nu toată lumea e pasionată de artă. Și totuși, arta și cultura în general nu pot fi ignorate, constituie o hrană spirituală esențială pentru societate.

(w640) Chimeres

Sandrino Gavriloaia: De ce ați emigrat? Au fost rațiuni economice, de libertate, de căutare artistică sau, pur și simplu, v-ați îndrăgostit? Și pentru că am pomenit de dragoste, ați vrea să ne vorbiți, dacă vă face plăcere, de familia dvs.?

Simona Nuțiu Gradoux: În 1991 l-am cunoscut pe soțul meu, care era într-o scurtă vizită la Timișoara. Întâmplarea a făcut că, intrând la Galeria Helios, s-a oprit în fața unei lucrări personale de pictură pe care a dorit să o cumpere. Dorind să negocieze prețul, am fost contactată. Eu nu am fost de acord cu propunerea făcută și povestea nostimă este că i-am propus un preț superior. În final, a cumpărat lucrarea și s-a reîntors în Franța. După o săptămână s-a reîntors în România știind că sunt la munte, unde părinții mei aveau o casă de vacanță, în apropierea Timișoarei. Prietenii i-au sugerat că ar putea fi Gărâna și, astfel, în seara de Anul Nou, printr-un hazard al situației, a găsit casa și s-a integrat în familia noastră.

În 1994 am părăsit țara și m-am stabilit la Nancy. De atunci, întotdeauna ne petrecem o parte din vară la Gărâna. Băiatul nostru s-a născut doi ani mai târziu, iar casa de la Gărâna a devenit pentru el o casă de vacanță a copilăriei. Franța mă fascina dinainte de-al cunoaște pe soțul meu, fusesem deja de mai multe ori acolo, așa că nu a fost o dificultate pentru mine de a mă stabili și adapta în acel spațiu.

(w640) Dominique

Sandrino Gavriloaia: Dincolo de întemeierea unui cămin și de viața de familie împlinită, considerați că v-ați îndeplinit aspirațiile intelectuale și rostul artistic?

Simona Nuțiu Gradoux: Am o familie minunată și activez ca profesor de expresie plastică într-o instituție de învățământ superior care pregătește viitori designeri, la École de Condé din Nancy, de mai bine de 20  de ani. Activitatea mea de creație personală artistică este constantă. Pot să afirm că am realizat ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Creația e o căutare de sine permanentă, care generează multe întrebări și frământări și produce incertitudini. E extraordinar că am șansa de a-mi putea consacra timpul unei activități care mă pasionează, dar nu e suficient. „Produsul artistic" implică interacțiunea cu lumea, iar din partea artistului „calități manageriale" de care, din păcate, eu nu prea dispun.

Sandrino Gavriloaia: Știu că v-ați aprofundat studiile în Franța. Există diferențe notabile între învățământul artistic românesc și cel francez?

Simona Nuțiu Gradoux: Diferența era semnificativă, în Franța se practica prea puțin meșteșugul, ceea ce în România era important în debutul unei practici artistice. Învățământul artistic românesc era academic. Fiecare secție cu specializarea într-un anumit domeniu rămânea centrată pe problemele sale, de cele mai multe ori de ordin tehnic și prea puțin se practica transversalitatea. În sistemul franțuzesc conceptul e esențial și alegerea tehnicii și transpunerea unei idei se fac în funcție de un demers personal. În instituțiile superioare nu există decât o singură filieră pentru cei care aleg arta. În cadrul acesteia, fiecare student practică ceea ce îl interesează. Dar și acest sistem își are limitele sale, fiindcă traducerea unei idei necesită stăpânirea tehnicii.

Studiile din Franța mi-au permis o re-contextualizare și o poziționare personală diferită, în raport cu lumea. Trecerea printr-o instituție franceză mi-a deschis orizonturile și m-a impulsionat pozitiv. Toate aceste diferențe de viziune între cele două sisteme m-au ajutat să-mi construiesc un drum propriu atât ca artist, cât și ca profesor de expresie plastică.

(w640) Art de met

Sandrino Gavriloaia: Din punct de vedere artistic, am remarcat apropierea dvs. de natură și interesul aproape obsesiv pentru biologic. Decodați formele vegetale, animale și umane pentru a le înțelege mai bine sau pentru a recompune un alt univers, prin care să concurați realitatea imediată?

Simona Nuțiu Gradoux: Am căutat niște remedii și alternative în natură. Am ajuns astfel la o formă de identificare între uman și vegetal, cu un transfer și similitudini formale între om și natură. Aceasta s-a tradus prin diverse metamorfoze, grefe sau fixări ale unor procese de transformare care au tradus stări de neliniște sau angoasă. M-a preocupat ideea unei continuități în natura în care mitul reactivează formele umanoido-vegetale. E o lume secundă, care se naște stimulată de incertitudini, întrebări și obsesii personale.

Ultimul proiect expus la galeria Le Préau la Nancy-Maxeville, intitulat Somnium, a tratat universul grădinii, cu tema copacului reconstituit cu diferite grefe, cu trimitere la imaginar, dar și la vis. Expoziția a cuprins o instalație constituită din fragmente de copaci grefați, precum și o serie de picturi cu tehnici mixte care compun, cu ambiguitate, ideea de grădină, vegetație, exterior cu cea de decor interior.

(w640) Essen atel

În momentul de față mă interesează ideea finitudinii, modul în care decăderea sau  degradarea unui sistem poate contribui și participa la un nou ciclu de existență. Acest proiect, la care am lucrat în timpul izolării din primăvară, se numește, deocamdată, Inside, și nu a fost expus. Fiecare fragment de istorie sau particulă de materie din care suntem constituiți servește la construcția unui nou ciclu de viață sau a unui nou sistem. Materia e în continuă transformare și toată existența noastră implică, metaforic, un proces de stratificare și de sedimentare.

În demersul actual, animalul va juca un rol major prin simbolul pe care îl activează, ca și prin narațiune. E un proiect care a început acum câteva luni și este încă în stadiul de „cercetare”, dar, pentru moment, s-a concretizat printr-o serie de desene și obiecte.

În general, domeniile mele de explorare sunt destul de diversificate între desen, sculptură, instalație, pictură, iar alegerea unui mod de exprimare e determinat de idee și de demers.

(w640) Somnium

Sandrino Gavriloaia: Pentru că expuneți periodic în România, aș vrea să vă întreb de ce țineți atât de mult la acest cordon ombilical, Timișoara, care vă ține aproape de țară? Din păcate, la București nu expuneți. Este aici o problemă de coterie? Ce se-ntâmplă în Franța din acest punct de vedere? Sunt deosebiri majore între mediul artistic francez și cel românesc?

Simona Nuțiu Gradoux: La Timișoara, mă simt, într-un fel, acasă. În primul rând, mă reîntorc să o văd pe mama. Nostalgia primilor ani din viață petrecuți într-un loc se repercutează și influențează dorința de a reveni și regăsi locuri și oameni dragi. Cum spuneam, vin foarte des la Timișoara să îmi văd familia și fiindcă s-au ivit oportunități de expunere aici, bineînțeles că nu am ezitat. Timișoara, în ultimii ani, a devenit un oraș foarte activ din punct de vedere artistic, prin diverse manifestări sau locuri de expunere de calitate. Când te „cunosc” oamenii, propunerile sunt frecvente și dacă spațiile de expunere sunt interesante, nu trebuie ezitat.

În ceea ce privește situația artistică, în Franța diferența dintre Paris și un oraș precum Nancy este enormă. Evident că e mai mult provincialism în regiune decât în centru. Spațiul artistic, în general, e destul de ierarhizat. Sunt locuri de expunere cu diferite grade de importanță. Dar pentru orice participare trebuie trimise permanent candidaturi și propuneri de proiecte, iar uneori eforturile devin epuizante.

(w640) Romul Nuti

Sandrino Gavriloaia: Pentru că am pomenit de Timișoara, aș vrea să ne vorbiți despre tatăl dvs., regretatul artist și profesor Romul Nuțiu. Pentru dvs. a constituit un model? Și nu mă refer aici la modelul artistic, Romul Nuțiu fiind, poate, cel mai important exponent al expresionismului abstract de la noi.

Simona Nuțiu Gradoux: Romul Nuțiu a fost pentru mine, în primul rând, un tată extraordinar și un prieten, un om plin de energie și de dinamism, un artist cu un mare potențial intuitiv și artistic și cu forță creatoare. Mie îmi revine o mare responsabilitate: aceea de a mă ocupa de patrimoniul artistic pe care mi l-a transmis și care conține peste trei sute de picturi, desene și obiecte pictate din diferite perioade. Acestea sunt păstrate la Timișoara în atelierul său.

Artistul este reprezentat de galeria 418 Gallery prin persoana Joanei Grevers, galerie stabilită de câțiva ani la München și, în România, la Cetate și care se ocupă constant de promovarea operei tatălui meu, prin expoziții, târguri de artă, publicații. Trebuie să mărturisesc că pentru mine gestiunea acestui patrimoniu artistic nu e deloc ușoară, dar de fiecare dată când mă întorc în liniștea atelierului său de la Timişoara, am nu numai un sentiment de plenitudine, ci și impresia unei prezențe intense, prin forța culorii și a gestului din lucrările sale.

(w640) Vernisaj C

Sandrino Gavriloaia: Pentru că TVR Internațional împlinește un sfert de veac de existență, v-aș ruga să ne adresați câteva gânduri aniversare. Datorați ceva acestui canal de televiziune? Ce vă doriți de la noi?

Simona Nuțiu Gradoux: Trebuie să mărturisesc că eu asociez acest canal, TVR Internațional, cu numele dvs., domnule Sandrino Gavriloaia, deoarece ați realizat un film despre o expoziție românească organizată la Cubus Sanaa din Essen, la care eu am participat (proiectul colectiv din 2010 s-a numit Șapte terase deschise spre lume).

(w640) cu Doina l

Ceva mai târziu, ați realizat un reportaj despre pavilionul românesc din cadrul ediției a VIII-a a Târgului de Artă Contemporary Art Ruhr, tot de la Essen, unde au fost prezenți 43 de artiști români, printre care m-am numărat și eu, cu proiectul Partitions. De asemenea, ați realizat un documentar dedicat lui Romul Nuțiu, tatăl meu. Mi-ar face mare plăcere să revăd acest film.

Am apreciat în mod deosebit sensibilitatea, profesionalismul și pasiunea cu care v-ați implicat în realizarea acestor filme și, de aceea, cu ocazia împlinirii unui sfert de veac de activitate, doresc canalului TVRi, în continuare, succes în alegerea, producerea și difuzarea diferitelor subiecte, emisiuni și materiale.

(w640) Essen expo

***

Site-ul  Simonei Nuțiu Gradoux poate fi accesat aici.

  • 05:30
    Tu votezi România!
    *Partea I *Dezbatere electorală Moderator Ionuţ Cristache Jurnalist Oana Cucuruzeanu Producător Livia Şerban Iancu
  • 06:20
    Tu votezi România 9!
    *Partea a II-a *Dezbatere electorală Moderator Ionuţ Cristache Jurnalist Oana Cucuruzeanu Producător Livia Şerban Iancu
  • 06:50
    Imnul României
  • 06:55
    Cu capu-n zori
    *Show matinal Partea I *Ştiri *Meteo *Horoscop *Cooking live în studio *Trafic *Showbiz *Style & Beauty *Parenting *Casa & gradina *Sănătate *Real life Prezintă: Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu Prezentatori ştiri: Andra Soceanu şi Daniel Coman Echipa: Alexandra Mădălina Manole-Horoscop, Bianca Patrichi-Meteo & Mişcare, chef Angie Cobut-Cooking, Irina Mohora-Parenting, Beauty, Fashion, Dorin Chioţea-Reportaje Real Life Jurnalist Horaţiu Rusu Producător Augusta Lazarov Petrescu Transmisiune directă
  • 07:45
    5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu
    *Episodul 103: România şi Iugoslavia în timpul comunismului Jurnalist Gabriela Mocanu Realizatori: Irina Ifrimache şi Dan Paul Ionescu
  • 07:50
    Diasporadar
    Producător Raluca Tudor
  • 07:55
    Cu capu-n zori
    *Show matinal Partea a II-a Prezintă: Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu Prezentatori ştiri: Andra Soceanu şi Daniel Coman Echipa: Alexandra Mădălina Manole-Horoscop, Bianca Patrichi-Meteo & Mişcare, chef Angie Cobut-Cooking, Irina Mohora-Parenting, Beauty, Fashion, Dorin Chioţea-Reportaje Real Life Jurnalist Horaţiu Rusu Producător Augusta Lazarov Petrescu Transmisiune directă
  • 08:45
    Discover Romania
    *Episodul 10: Cotroceni locul tainic din inima Bucureştilor-Salonul Oriental Realizator Cecilia Melinescu Producători Cecilia Melinescu şi Diana Ilica
  • 09:00
    Matinalii
    *Partea a III-a Prezintă: Anatol Guzic şi Sandu Scobiola Producător Nicoleta Toacă Transmisiune directă
  • 10:00
    Telejurnal regional
    *TVR Craiova Transmisiune directă
  • 10:35
    România… în bucate
    *TVR Iaşi *Descriptio Moldaviae *Varză, ucraininenii şi alte poveşti acrişoare Oraşul Milişăuţi din judeţul Suceava, unde populaţia este în proporţie de 90% ucraineană, nu e localitate ca oricare. Îţi dai seama de asta de îndată ce ajungi acolo şi vezi tarabele colorate din faţa caselor cu murături de tot felul. Inedită este şi tradiţia de a mura varza în căzi de lemn gigantice, de la două la patru tone. Emisiune realizată de TVR Iaşi Jurnalist Cătălin Blebea Producător Cristina Petrina Murgu
  • 11:00
    Un doctor pentru dumneavoastră
    *13 ani *Antioxidanții, vitaminele şi mineralele esenţiale în imunitate Invitat: dr. Ileana Marinescu, medic primar endocrinologie, doctor în știinte medicale Sănătatea este cea mai importantă și zilnic să avem grijă de ea! În general, bolile încep să apară din cauza unui sistem imunitar deficitar. O ediție încărcată de informații utile despre echilibrul imunitar sub influența hormonilor, despre rolul antioxidanților, al vitaminelor și al mineralelor în imunitate. Vom afla și cât de importantă este mișcarea în menținerea imunității. Moderator Măriuca Mihăilescu Realizator Cristina Anton Producător Monica Ancuţa
  • 12:00
    Descălecaţi în Carpaţi
    *Colţ de rai cu natură şi cai Opereta sporturilor ecvestre, Formula 1 nepoluantă! Echipa României de atelaje cu doi cai a luptat la Campionatul Mondial din Germania pentru a-şi păstra poziţia a 10-a în lume. CALUL ESTE CEA MAI NOBILĂ CUCERIRE FĂCUTĂ VREODATĂ DE CĂTRE OM. Să concurezi la un campionat mondial este o datorie faţă de renumele cailor de rasă din hergheliile de stat. Dar, cu un căpitan de echipă nemerituos, driverul e plângăcios. Producător Răzvan Petrişor
  • 12:30
    A doua Românie
    *6 ani *Ministerul Culturii, în parteneriat cu Grupul Editorial Litera, a lansat campania de promovare “Diaspora citeşte româneşte”, în cadrul căreia persoanele aflate în afara graniţelor ţării pot avea acces gratuit, timp de 120 de zile, la platforma diaspora.citeste.ro Invitat: Mihai Firică, Secretar de stat, Ministerul Culturii *Documentarul “colectiv” în regia lui Alexander Nanau, este propunerea României la premiile OSCAR 2021, la secţiunea "Cel mai bun lungmetraj internaţional". Este prima oară când ţara noastră propune un documentar în competiţia pentru Premiile Academiei Americane de Film. Invitat: Alexander Nanau, regizorul filmului “colectiv” Moderator Corina Dobre Jurnalişti: Virginia Ghiţă, Lucian Băbeanu şi Sandrino Gavriloaia Documentarist Gabriela Mocanu Producător Liliana Văduva
  • 14:00
    Telejurnal
    Prezintă: Loredana Iordache, Alina Stancu Translator mimico gestual Laura Ioana Producători: Anamaria Panait, Violeta Iorgulescu Transmisiune directă ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ Sport *Montaj Meteo *Montaj
  • 14:50
    Vorbeşte corect!
    Jurnalist Iulia Ioaniţoaia Producători şi realizatori: Radu Dănilă şi Cristina Dănilă
  • 15:00
    Destine ca-n filme
    *Constantin Codrescu-“Nimic fără Dumnezeu” Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, o ediţie specială dedicată marelui actor Constantin Codrescu. El a fost profesor, regizor dar şi un ctitor de teatre. Un ctitor care şi-a scos inima din piept şi a aşezat-o pe scândura scenei. Un artist care a trăit fericirea şi tristeţea aşa cum au scris-o alţii, împachetând-o apoi în propriile trăiri, în propriile fericiri şi tristeţi. Prezintă Iuliana Marciuc Realizator Silvia Ionescu Redactor Dana Ilie Producători Iuliana Marciuc, Nicolae Cozma
  • 16:00
    Exclusiv în România
    *Drumul partizanilor Cu puţin înainte de sărbătoarea naţională a României, facem o incursiune într-unul dintre cele mai tulburătoare momente ale istoriei ei. Şi într-una din cele mai tulburător de frumoase zone ale ţării. Vom porni pe urmele luptătorilor anticomunişti din cea mai longevivă mişcare de rezistență a Europei ocupate de bolşevici. Pe drumul partizanilor, în Munţii Făgăraş, vom descoperi la Nucşoara un traseu turistic cu acelaşi nume. Dar şi proiectul unei case memoriale dedicate Elisabetei Rizea, impresionant model de demnitate şi curaj al secolului XX. Vom parcurge Valea lui Stan, nu doar pentru a experimenta elementele de via ferrata care îi incită pe turişti, ci mai ales pentru a afla povestea unică a unui alt partizan. Unul pe care Securitatea nu a reuşit să-l prindă niciodată: Nicu Diaconescu din Aref. Ajunşi pe Transfăgărăşan, ne vom aventura până la lacul şi refugiul Călţun-unicat european-şi mai sus, până pe cel de-al doilea vârf ca altitudine din România, Vârful Negoiu. Cu ultimele puteri, în jurul ceaunului, vom inventa o tocană din pastramă de oaie, pe care o vom numi Tocana Partizanilor. Producători: Cristina Madgearu şi Marin Găbudean
  • 16:40
    TVRi 25
    *Gala Premiilor TVR Internaţional, Ediţia a VII-a, anul 2008 Laureaţii celei de-a VII-a ediţii a Galei Premiilor de Excelenţă TVRi au fost: -Costel Busuioc, Premiul de Excelenţă -Sorin Oprescu, primul Primar General independent al Municipiului Bucureşti, Premiul Politicianul anului -Cristian David, Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Premiul de Excelenţă pentru implicarea în gestionarea crizei din Italia -Mircea Vergeleţ, inginer silvic în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, Premiul pentru mediu acordat pentru activitatea privind Parcurile Naţionale şi Rezervaţiile Naturale din România -Firma E.ON Gaz, Premiul pentru cea mai mare investiţie străină în România pe anul 2008 -Echipa României la Jocurile Olimpice de la Beijing, Premiul pentru Sport, -Sergiu Nicolaescu, Premiu pentru întreaga activitate -Ioana Ferariu, Anda Vlădoiu, Luca Ilieşiu, Radu Iordache, Cătălin Ene Munteanu şi Cosmin Ion, elevi ai Colegiului Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, din Bucureşti, laureaţi ai concursului NASA, Premiul pentru Tineret -VINEri STAR la TVRI, Premiul Publicului, acordat acestei emisiuni care a obţinut cele mai multe voturi de la cei peste 20.000 de telespectatori din toată lumea În cadrul Galei Premiilor TVRi, Ministerul Afacerilor Externe, prin persoana domnului secretar de stat Mihai Gheorghiu, a acordat Premiul Naţional Dimitrie Cantemir părintelui Boian Alexandrovici din Serbia. Momentele artistice au fost susţinute de: Dida Drăgan, Lucreţia Ciobanu, Adrian Daminescu, SISTEM, Dumitru Fărcaş, trupa X-Treme, Sofia Vicoveanca, Blaxy Girls, Felicia Filip şi K1 TVR Internaţional a premiat performanţele oamenilor care au schimbat în bine imaginea României în lume. De-a lungul celor 25 de ani de existenţă, TVRi a susţine excelenţa în toate domeniile vieţii. Mihaela Crăciun vă invită să redescoperiţi povestea Galelor Premiilor TVR Internaţional. Editor imagine: Liliana Năstase Prezentator şi realizator Mihaela Crăciun Producător Laurenţiu Năstase
  • 18:30
    Obiectiv comun
    Prezintă Dana Ciobanu Producător Marina Afanas
  • 19:30
    La un pas de România
    *4 ani *Ediţie specială inclusă în seria celor dedicate aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea TVRInternaţional şi 4 ani de la prima emisiune La un pas de România Jurnalist Constantin Lupescu Realizator Aura Dobre Producător Aura Dobre
  • 20:00
    Telejurnal
    *Ştiri *Tema zilei Prezintă: Dorina Florea, Radu Andrei Tudor Producători: Eva Matei,Cristian Petru Transmisiune directă *Sport *Meteo
  • 20:50
    Zi de zi cu părintele Constantin Necula
    Producător Victor Dochia
  • 21:00
    Dăruieşte, Românie!
    *2 ani Invitaţi: Anymagical, Tavi Colen, Fang Shuang, Nicola, Valentin Luca şi Cristina Strecopitov Artişti, vedete, personalităţi ale vieţii româneşti vă împărtăşesc bucurii, emoţii, trăiri, mărturisind propria povestea ca români. Vă prezentăm povestea românilor de pretutindeni, într-un format de divertisment pe care TVR Internaţional l-a pregătit pentru a ne bucura de cei 25 de ani de existenţă în viaţa românilor care trăiesc dincolo de graniţele României. Moderator şi realizator Carmen Târnoveanu Director imagine Emil Stan Regizor TV Manuela Apostol Producător Raluca Amzăr Înregistrare
  • 22:30
    Ediţie specială
    *Mari compozitori româm: Enescu, Silvestri, Lipatti * Realizator Raluca Tudor
  • 00:00
    Ediţie specială
    *Interviu cu pianistul Cristian Niculescu * Realizator Raluca Tudor
  • 00:40
    Momentart
    Producător Mimi Necula
  • 00:50
    TVRi 25
    *Gala Premiilor TVR Internaţional, Ediţia a VIII-a, anul 2009 TVR Internaţional a premiat performanţele oamenilor care au schimbat în bine imaginea României în lume. De-a lungul celor 25 de ani de existenţă, TVRi a susţine excelenţa în toate domeniile vieţii. Mihaela Crăciun vă invităm să redescoperiţi povestea Galelor Premiilor TVR Internaţional. Editor imagine: Liliana Năstase Prezentator şi realizator Mihaela Crăciun Producător Laurenţiu Năstase
  • 02:30
    Identitate Basarabia
    *Vladlen Babcineţchi (sculptor) „Cum nu ştii... Vladlen vine de la Vladimir Lenin”... Cu ani în urmă a făcut bustul lui Eminescu, i-a cumpărat poetului bilet la tren şi a mers la Moscova ca să-l instaleze acolo. Licenţiat în arte, Master în sculptură, Doctor în inginerie industrială, Vladlen Babcineţchi şi-a făcut din pasiune un rost în viaţa creând chipuri şi poveşti cu toată bucuria fiinţei sale. Vă deschidem o uşă în lumea lui prin următoarea ediţie a emisiunii. Producător Violeta Gorgos
  • 03:00
    Telejurnal
    *Ştiri *Tema zilei Prezintă: Dorina Florea, Radu Andrei Tudor Producători: Eva Matei,Cristian Petru Sport *Montaj Meteo *Montaj
  • 03:50
    Zi de zi cu părintele Constantin Necula
    Producător Victor Dochia
  • 04:00
    Dăruieşte, Românie!
    *2 ani Invitaţi: Anymagical, Tavi Colen, Fang Shuang, Nicola, Valentin Luca şi Cristina Strecopitov Artişti, vedete, personalităţi ale vieţii româneşti vă împărtăşesc bucurii, emoţii, trăiri, mărturisind propria povestea ca români. Vă prezentăm povestea românilor de pretutindeni, într-un format de divertisment pe care TVR Internaţional l-a pregătit pentru a ne bucura de cei 25 de ani de existenţă în viaţa românilor care trăiesc dincolo de graniţele României. Moderator şi realizator Carmen Târnoveanu Director imagine Emil Stan Regizor TV Manuela Apostol Producător Raluca Amzăr