loader
Foto

„Interzis să fii român?” - marţi, la „Lumea şi noi”

Marţi, 24 noiembrie, la TVR Internaţional ați putut urmări, de la ora 20:30, a doua parte dintr-un reportaj despre problemele şi piedicile pe care le au românii din Valea Timocului - Serbia.

 

Lumea şi noi

Partea a doua este disponibilă online pe TVR+

De 1 decembrie în Valea Timocului a fost zi mare. Nu doar Ziua Naţională a României a fost sărbătorită, ci şi faptul că pentru prima dată au stat la aceeaşi masă românii din Valea Timocului cu cei din Voivodina.

Pentru prima dată au fost aleşi în Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Româneşti doi reprezentaţi ai românilor din Valea Timocului.

Românii din Valea Timocului afirmă că de când se ştiu în zonă drepturile lor au fost încălcate. Orele de limba română lipsesc din majoritatea şcolilor, deşi pe hârtie ele figurează în normă.

Comunitatea românească susţine că are autorizaţii de construcţie pentru biserici româneşti de la autorităţile locale, dar când explică destinaţia acestora aprobările întârzie până la expirarea termenului în care pot obţine documentele necesare.

(w882) Valea Timo

Românii din Serbia de Est confirmă faptul că Biserica Ortodoxă Sârbă le interzice botezarea copiilor cu nume româneşti pe motiv că nu au mass-media şi publicaţii româneşti în zonă.

Despre viaţa românilor din Serbia aflaţi marţi, 10 noiembrie, de la ora 20:30, la TVR Internaţional, din materialul realizat de Melania Trifu.

Prima parte este disponibilă online pe TVR+

Foto: asociatiastudentilortimoceni.wordpress.com

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!



0:20 Memorialul Durerii - o istorie care nu se învaţă la şcoală

* O istorie care nu se învaţă la şcoală

*Caractere. Iuliu Hossu-A biruit Dreptatea

Tânărul episcop greco-catolic cu un rol determinant în Unirea de la 1 Decembrie a fost condamnat pentru credința sa. Numit cardinal „in pectore”, Iuliu Hossu a trăit până la sfârșitul zilelor sale în stare de arest. Simpla sa apariție între credincioși era văzută de regimul comunist ca un pericol.

Redactor Doina Teodoru

Producător Alexandru Munteanu

Un film de Lucia Hossu Longin

O coproducţie TVR-APTR

(redifuzare)

1:10 De ce-aş citi? (R)

Moderator Tudor Călin Zarojanu

Producător Bogdana Pascal

(Reluare)
 
România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

 Cercetarea medicală poate ajuta omul să trăiască mai bine

Marți, 23 aprilie, în direct de la ora 19:00, la TVR Internațional, v-am așteptat la o nouă ediție "Un doctor pentru dumneavoastră".

„Iancu Jianu, Haiducul

Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 23:30, la TVR Internațional revedem filmul de aventuri „Iancu Jianu, Haiducul", producție România, 1981.

 

#tvri