loader
Foto

Integrala "WILD CARPATHIA", de Sărbători, la TVRi

În intervalul 26 - 29 decembrie, în fiecare zi, de la ora 17.30, urmăriţi seria celor mai frumoase documentare despre România  aşa cum o vede un străin îndrăgostit de ţara noastră: Charlie Ottley

 

Marţi, 26 decembrie

Wild Carpathia *Episodul 1 Transilvania (WILD CARPATHIA – Transylvania, Marea Britanie, 2011)  Camera Alasdair Grant

Scenariul şi prezentator Charlie Ottley

Este unul dintre cele mai frumoase filme despre România. Această primă parte prezintă frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a le arăta străinilor extrema diversitate a faunei şi florei, dar şi  pentru a ne ajuta să ne dăm seama de ce "comoară nepreţuită" dispunem şi pe care suntem datori să o conservăm pentru generaţiile viitoare. Charlie Ottley afirmă că A.S.R. Prinţul de Wales, moştenitorul coroanei britanice - care şi apare preţ de câteva minute în acest prim episod al trilogiei - este îndrăgostit de România de peste 15 ani şi încearcă să facă tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a promova în întreaga lume zonele rurale autentice româneşti. Filmările au avut loc pe parcursul a două săptămâni, în luna mai a anului 2010, în zone precum Munţii Retezat, Munţii Zarandului, Munţii Apuseni, Negreasa şi pe Valea Zălanului. Pentru cele aproape 50 de minute ale acestui prim episod s-au adunat peste douăsprezece ore de filmări, atât de la sol, cât şi din elicopter.

Redactor Bogdan Stănescu

 

Miercuri, 27 decembrie

Wild Carpathia *Episodul 2 De la munţi la mare (WILD CARPATHIA - From the Mountains to the Sea, Marea Britanie, 2013),

Camera şi co-producător  Alasdair Grant

Scenariul şi prezentator Charlie Ottley

Această a doua parte a seriei Wild Carpathia prezintă frumuseţile din zona de sud a Munţilor Carpaţi, începând de la Porţile de Fier şi vechea staţiune romană Băile Herculane, trecând prin zona mai puţin cunoscută a Văii Cernei, apoi către Parcul Naţional Cozia. Ajungem apoi la Castelul Peleş, unde A.S.R. Principesa Margareta a României acordă un interviu realizatorilor. Ne îndreptăm apoi către Dunăre, cu a sa deltă – a doua ca mărime din Europa, dar cea mai bine conservată – şi-i parcurgem labirintul canalelor. Acest ecosistem vital este ameninţat de multiple pericole, dar sunt mulţi cei implicaţi în conservarea sa.

 

Joi, 28 decembrie

Wild Carpathia * Episodul 3 Veşnic sălbatici (WILD CARPATHIA – Wild Forever, Marea Britanie, 2013) Camera şi co-producător Alasdair Grant

Scenariul şi prezentator Charlie Ottley

În a treia parte a seriei, călătorim prin nordul ţării. În Maramureş suntem spectatorii unor festivaluri tradiţionale şi nunţi, şi aflăm despre evoluţia muzicii populare de la renumitul interpret Grigore Leşe şi de la cântăreaţa Loredana Groza. Realizatorii vizitează mai multe biserici de lemn şi sate tradiţionale, foarte bine conservate. Apoi, trecem munţii şi ajungem la bisericile pictate din nordul Moldovei, aflate în Patrimoniul UNESCO. Călătoria ia sfârşit în Cheile Bicazului, dar nu înainte ca A.S.R. Prinţul de Wales să ne mai vorbească o dată despre frumuseţile ţării şi autenticul românesc, pe care suntem datori să le păstrăm.

 

Vineri, 29 decembrie

Wild Carpathia * Anotimpurile schimbării (WILD CARPATHIA - SEASONS OF CHANGE, Marea Britanie, 2016)  Camera şi co-producător Alasdair Grant

Scenariul şi prezentator Charlie Ottley

Muzica: Grigore Leşe, Bogdan Simion, Mihai Toma

Imaginile surprinse de realizatori ne taie din nou răsuflarea ! Ultimul episod al seriei „Wild Carpathia” urmăreşte transformările peisajului din Carpaţi, de la ruginiul toamnei, trecând prin zăpezile iernii şi apoi la renaşterea adusă de primăvară. Un nou îndemn pentru a ne proteja zonele rurale, patrimoniul cultural şi istoric, biodiversitatea... Ecoturismul şi turismul cultural pot reprezenta viitorul pentru aceste zone, dar numai dacă vom înceta cu distrugerile şi demolările, pentru a mai rămâne ceva de văzut şi de admirat!

Acest din urmă episod pune degetul pe rană şi legat de tăierile ilegale din pădurile seculare româneşti.

 

 

17:55 VideoART

Realizator şi producător Ileana Ploscaru Panait

(redifuzare)

18:00 Telejurnal Moldova

Prezentator Vadim Cheptanaru

Producători: Irina Bejenaru, Anastasia Ciuleacu

Translator mimico gestual

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

*Sport (montaj TVRi)

 
Concert extraordinar aniversar ”Fuego - 30”, la TVR 2 și TVR Internațional

Vineri, 29 martie, ora 21:40, la TVR 2 și sâmbătă, 30 martie, de la ora 22:45, la TVR Internațional, vă invităm la o reîntâlnire cu muzicieni ...

A doua Românie: O pledoarie pentru digitalizarea sănătății

Joi, 28 martie, invitata Corinei Dobre la ”A doua Românie” a fost Teodora Popa, o tânără cercetătoare din Londra specializată în genetică, care ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

 

#tvri