loader
Foto

Galerie foto

In memoriam Nicolae Stroescu-Stînişoară, miercuri la TVR Internaţional

Miercuri, 16 iulie, de la ora 20.30, la TVR Internaţional aţi putut urmări o ediţie specială “Lumea şi noi” dedicată lui Nicolae Stroescu-Stînişoară.

 

Lumea şi noi

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Şi-a împlinit viaţa exemplar!

Născut la Târgu Jiu, la 1 noiembrie 1925, a absolvit liceul „Carol I" din Craiova. A urmat studii de Drept și Filosofie la Universitatea din Bucureşti, continuate apoi la Universitatea din München. Tatăl său, Ion Stroescu, a făcut parte din Armata Regală, având gradul de colonel.

În perioada 1952-1964 Nicolae Stroescu-Stînişoară a trăit în clandestinitate, schimbând peste 10 domicilii, fiind urmărit intens de Securitate în legătură cu apartenența la o organizație studențească anticomunistă, cu caracter conspirativ.

În septembrie 1964 se predă Procuraturii Generale Militare din Bucureşti pentru reglementarea situaţiei sale. A fost arestat şi anchetat, însă intrând sub incidenţa decretelor de graţiere a deținuților politici din primăvara anului 1964, dar şi urmare a stării de sănătate precare, a fost eliberat.

Cinci ani mai târziu a emigrat în R.F. Germania și s-a stabilit la München, devenind cetățean german (cetăţenia română a fost redobândită după 1989). Ajuns în Germania îşi continuă studiile, obţinând în 1983 titlul de doctor în filosofie al Universităţii Ludwig Maximilian din München.

(w882) Nicolae St
Dan-Radu Zătreanu împreună cu Nicolae Stroescu-Stînișoară, Mihai Rusu (comentator sportiv Europa Liberă) şi Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

La începutul anilor ‘70 se implică în lupta împotriva comunismului mai întâi din postura de colaborator permanent al postului de radio Europa Liberă, angajat din 1975 ca redactor, realizând emisiunea „Lumea creştină".

Din 1988 a fost numit director la Departamentul românesc al Europei Libere într-un moment crucial pentru soarta României, în care a coordonat comentarea evenimentelor din decembrie 1989 de la Timişoara şi Bucureşti.

A deținut această funcție până în anul 1994, când postul de radio a fost mutat la Praga.

Nicolae Stroescu-Stînişoară a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani, pe data de 27 iunie. A fost înmormântat vineri, 11 iulie 2014, la Neuer Südfriedhof (Altperlach), Hochäckerstr. 90, München, la ora 12.45 (ora Germaniei).

O rememorare de Mihaela Crăciun.

***

Emisiunea poate fi urmărită şi în live streaming pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

15:30 Punctul critic

Prezintă Bogdan Muzgoci

Realizator Smaranda Vornicu-Shalit

Jurnalişti: Mădălina Mija, Dana Rusu, Roxana Segneanu, Delia Apostol Hanzelik, Raluca Alecu

Realizator Smaranda Vornicu-Shalit

Producător Florenţa Dăscălescu

17:00 Puternici, împreună

Prezentator Liana Stanciu

Regizor Dan Manoliu

Producator Liana Daman

Jurnalisti Elena Cristescu, Dana Gutu, Luiza Caravasile, Andreea Baciu

(redifuzare)

 
Concert extraordinar aniversar ”Fuego - 30”, la TVR 2 și TVR Internațional

Vineri, 29 martie, ora 21:40, la TVR 2 și sâmbătă, 30 martie, de la ora 22:45, la TVR Internațional, vă invităm la o reîntâlnire cu muzicieni ...

A doua Românie: O pledoarie pentru digitalizarea sănătății

Joi, 28 martie, invitata Corinei Dobre la ”A doua Românie” a fost Teodora Popa, o tânără cercetătoare din Londra specializată în genetică, care ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

 

#tvri