loader
Foto

Filmele săptămânii 27 iunie - 3 iulie, la TVR MOLDOVA

Luni, 27 iunie, şi marţi, 28 iunie, de la ora 22.00, puteţi urmări seria documentară „Să nu ne răzbunaţi - Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia”. Sâmbătă, 2 iulie, de la ora 22.00, TVR MOLDOVA difuzează filmul poliţist „Duelul” şi duminică, 3 iulie, la aceeaşi oră, drama „Felicia înainte de toate”.

 

TVR MOLDOVA a programat pentru luni şi marţi seria documentară „Să nu ne răzbunaţi - Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia” , care prezintă drama celei mai pătimite părţi a pământului românesc, Basarabia.

Luni, 27 iunie, de la ora 22:00 - „Deportările în Siberia”

Ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică în 1940 schimbă în profunzime viaţa ţinutului românesc dintre Prut şi Nistru. Teroarea sovietică s-a manifestat - pe lângă arestări, maltratări şi asasinate - şi prin deportarea basarabenilor la mii de kilometri de locul lor de baştină, în străfundurile Siberiei sau în Kazahstan.

(w882) Deportaril

Au avut loc două valuri de deportări. Primul s-a produs în vara anului 1941, când în jur de 23 de mii de basarabeni, tineri, vârstnici, bărbaţi, femei şi copii, au luat calea pribegiei forţate. Al doilea val a avut loc în vara lui 1949. De data aceasta, ţinta au reprezentat-o fruntaşii satelor - familii întregi de ţărani. Actele deportaţilor aveau menţiunea „deportat pentru totdeauna”.

(w882) Deportaril

Dumnezeu a rânduit însă altfel. După ani de suferinţă, unii dintre ei s-au întors acasă. Copiii de atunci, astăzi la vârsta amintirilor, vin să dea mărturie despre cumplitele încercări prin care au trecut.

România, anul 2012. Realizator: Bogdan Pârlea

Marţi, 28 iunie, de la ora 22:00 - „Deţinuţii politici din Basarabia”

Astăzi, la douăzeci şi cinci de ani de la destrămarea sa oficială, sistemul comunist are o singură şansă de supravieţuire - prin neghina răului semănat demonic, decenii la rând, în sufletele noastre.

(w882) Detinuti

În acest documentar, vă prezentăm mărturiile foştilor deţinuţi politici basarabeni care au depăşit ororile închisorilor prin care au trecut şi au învins comunismul în inimile lor.

România, 2012. Realizator: Bogdan Pârlea

Sâmbătă, 2 iulie, de la ora 22:00 - „Duelul”

Acţiunea filmului se petrece în septembrie 1939, în perioada invadării Poloniei de către Germania nazistă. Comisarul Moldovan trebuie să rezolve cazul unui jaf de la Banca Creditul Comercial. El porneşte în căutarea celor doi posibili martori: un copil lustragiu şi un cerşetor olog.

(w882) Duelul 2

Filmul pune accent pe viaţa mizeră şi grea a copiilor străzii din perioada interbelică, nevoiţi să se refugieze în pivniţa unei mânăstiri părăsite şi parţial ruinate pentru a putea supravieţui.

(w882) Duelul 3

Ei devin foarte uşor victimele unor filiere de crimă organizată, fiind trimişi să fure, să cerşească sau, în cel mai bun caz, să lustruiască pantofii trecătorilor pentru a strânge bani, care să intre aproape în totalitate în buzunarele unor diverse persoane din lumea interlopă.

România, 1981. Regia: Sergiu Nicolaescu. Scenariul: Vintilă Corbul, Sergiu Nicolaescu, Eugen Burada. Cu: Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Colea Răutu, Ion Riţiu, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Mihăiţă.

Duminică, 3 iulie, de la ora 22:00 - „Felicia înainte de toate”

Ziua de plecare a Feliciei înapoi în Olanda, la băieţelul ei, după vizita anuală făcută părinţilor din Bucureşti, este foarte agitată. Ea începe să-şi facă bagajul prea târziu, ciondănelile cu părinţii o irită şi, cireaşa de pe tort, sora ei o anunţă că nu va ajunge la timp ca să o ducă la aeroport.

(w882) Felicia in

În taxiul care îşi face loc prin aglomeraţia din Bucureşti, Felicia şi mama ei îşi dau seama că va fi imposibil să prindă avionul. La aeroport, în febra căutării unui nou bilet, tensiunile acumulate în ani de zile explodează şi Felicia îşi găseşte în sfârşit curajul să-şi descarce sufletul în faţa mamei.

(w882) Felicia in

* 2010 - TIFF - Premiile pentru scenariu, debut şi interpretare feminină - Ozana Oancea.

* 2010 - UCIN - Premiul pentru interpretare feminină rol secundar - Ileana Cernat.

România, 2010. Dramă. Regia şi scenariul: Răzvan Rădulescu, Melissa de Raaf. Cu: Ozana Oancea, Ileana Cernat, Vasile Menzel.

FILMELE TALE DE ACASĂ, LA TVR MOLDOVA!

***

TVR MOLDOVA este postul Televiziunii Române cu emisie în Republica Moldova. Televiziunea Română a lansat, în decembrie 2013, grila dedicată publicului din Republica Moldova, despre care puteţi citi mai multe detalii AICI.

***

Filmele pot fi urmărite şi pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

15:30 Punctul critic

Prezintă Bogdan Muzgoci

Jurnalişti: Mădălina Mija, Dana Rusu, Roxana Segneanu, Delia Apostol Hanzelik, Raluca Alecu

Regia artistică Dan Manoliu

Realizator Smaranda Vornicu-Shalit

Producător Florenţa Dăscălescu

16:50 Secolul 22

Producător Bogdana Pascal

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 sâmbătă, 27 aprilie de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” şi ĩn spectacolul ce va deschide ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

 Cercetarea medicală poate ajuta omul să trăiască mai bine

Marți, 23 aprilie, în direct de la ora 19:00, la TVR Internațional, v-am așteptat la o nouă ediție "Un doctor pentru dumneavoastră".

 

#tvri