loader
Foto

Galerie foto

Eurovision 2018: votul nu a fost de partea României

Piesa Goodbye, aleasă de publicul din România pentru a ne reprezenta la Eurovision, nu s-a calificat în finala Eurovision Song Contest. Ultimul act al concursului este în direct sâmbătă, 12 mai, de la ora 22.00, la TVR 1, TVR HD, TVRi și online pe TVR+.

 

Esc Lisboa și-a aflat finaliștii. La finalul show-ului transmis de TVR, prezentatorii au anunțat câștigătorii semifinalei cu numărul doi: Serbia: Sanja Ilić & Balkanika - Nova deca; Moldova: DoReDos - My Lucky Day; Olanda: Waylon - Outlaw In Em; Australia: Jessica Mauboy - We Got Love; Slovenia: Lea Sirk - Hvala, ne!; Ucraina: Mélovin - Under The Ladder; Ungaria: AWS - Viszlát nyár; Suedia: Benjamin Ingrosso - Dance You Off; Danemarca : Rasmussen - Higher Ground și Norvegia: Alexander Rybak - That's How You Write A Song. 

Ei se alătură câștigătorilor primei semifinale și artiștilor ce reprezintă țările calificate direct în ultimul act al concursului: Marea Britanie, Franța, Italia, Germania, Spania și Portugalia.

Piesa Goodbye, aleasă de publicul din România pentru a ne reprezenta la Eurovision, nu s-a calificat în finală. Deși vocea Cristinei a fost apreciată de jurnaliștii prezenți la Altice Arena ca fiind cea mai bună voce feminină din concurs, iar prestația trupei a fost întâmpinată cu entuziasm încă de la prima repetiție, rezultatul votului nu a fost de partea noastră.



Probleme la sistemul de vot în țări cu mari comunități de români. Pe parcursul celor 15 minute alocate sesiunii de vot, numeroși români din străinătate au reclamat defecțiuni tehnice la sistemul telefonic. Mesajele, viralizate prin rețelele de socializare, veneau din țări cu importante comunități de români, precum Germania sau Italia, unde problemele operatorilor de telefonie au grevat posibilitatea de a vota reprezentanții noștri în concurs. Astfel, în Italia, trei dintre rețelele naționale nu au funcționat în acea seară, iar în Germania, abonații unuia dintre marii operatori de telefonie nu au putut trimite voturile.

România, unul dintre concurenții care a avut, de-a lungul timpului, rezultate pozitive la Eurovision, părăsește concursul prematur, alături de alte țări cu participări consistente în istoria competiției – Rusia, Grecia sau Polonia.

„Am crezut în șansa noastră până la final și am dat totul pentru România în această seară. Din păcate, rezultatul a fost altul decât cel la care ne așteptam, dar rămânem cu bucuria că ne-am reprezentat țara pe scena Eurovision”, au declarat artiștii noștri la aflarea rezultatului.

„Joi seara, nu am fost singuri pe scena concursului. I-am simțit alături de noi pe românii de acasă și de pretutindeni, cărora le mulțumim pentru că ne-au susținut și au votat, oriunde unde a fost posibil, pentru calificarea noastră”, au mai declarat membrii trupei The Humans la finalul spectacolului.

Înainte de semifinală, reprezentanții României au primit mesaje de susținere din partea multor vedete autohtone, precum Ștefan Bănică, Dan Bittman, Fuego, Iuliana Tudor, Marina Almășan, Ilinca, Dan Teodorescu, Ovi, Paula Seling, Crina Mardare, Adrian Enache, Diana Dumitrescu, Cezar Ouatu, Mihai Rădulescu, Sonia Argint Ionescu, Adrian Sîna, Caitlyn, Gabriel Cotabiță, ca și de la numeroși fani din țară și din străinătate. 

Eurovision Song Contest continuă, în direct la TVR!
Ca şi cele două semifinale, Finala Eurovision 2018 va fi transmisă în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+ sâmbătă, 12 mai, începând cu ora 22.00.


***
Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro

Echipa Eurovision România

13:00 Universitaria

Pe vremuri, România era considerată grânarul Europei, o ţară eminamente agrară. Astăzi, când tehnologia a evoluat fantastic şi viaţa noastră arată cu totul altfel, nu putem să nu ne întoarcem la ceea ce înseamnă o viaţă sănătoasă şi în armonie cu natura. Despre agricultură, horticultură, silvicultură, biotehnologii şi multe altele, într-o ediţie specială, în două părţi, dedicată Universităţii de Agronomie şi Medicină Veterinară Bucureşti.

Jurnalisti Ana Maria Mindu si Gabriela Voinea

Jurnalist senior și prezentator Camelia Moise

Producator Larisa Avram

14:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Andra Soceanu

Translator mimico gestual Laura Ioana

Producători: Anamaria Panait şi Diana Anghel

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

Sport *Montaj

Meteo *Montaj

 
România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

 Cercetarea medicală poate ajuta omul să trăiască mai bine

Marți, 23 aprilie, în direct de la ora 19:00, la TVR Internațional, v-am așteptat la o nouă ediție "Un doctor pentru dumneavoastră".

„Iancu Jianu, Haiducul

Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 23:30, la TVR Internațional revedem filmul de aventuri „Iancu Jianu, Haiducul", producție România, 1981.

 

#tvri