Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
Eşecul partidelor liberale din Republica Moldova, analizat la „Orizont european"
Vineri, 27 Februarie 2015
Luni, 2 martie, de la ora 20: 30, la TVR Moldova, şi marţi, 3 martie, de la ora 15:00, la TVR Internaţional, la „ Orizont european” s-a discutat despre evoluţiile previzibile din sistemul politic al Republicii Moldova.
Miruna Munteanu

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR +.

Sistemul politic din Republica Moldova, unde a fost învestit un Guvern proeuropean minoritar cu susţinerea comuniştilor, pare tot mai disfuncţional. Cine ar putea fi marele câştigător în această situaţie ?

Eşecul partidelor liberale din Republica Moldova, care au controlat guvernarea din 2009, de a forma un front unit în sprijinul agendei lor europene continuă să reprezinte o deschidere pentru partidele proruse.

Chiar dacă Guvernul minoritar este capabil să supravieţuiască în acest an şi să treacă prin alegerile locale, Parlamentul va trebui să aleagă un nou preşedinte în 2016, ceea ce necesită 61 de voturi din totalul de 101, iar Legislativul profund divizat al ţării reprezintă o problemă perenă.

Eşecul alegerii preşedintelui ar conduce la alegeri parlamentare anticipate.

Cum va evolua sistemul politic din Republica Moldova ?

Invitatul Mirunei Munteanu, pentru a analiza aceste aspecte, este Armand Goşu, istoric, conferenţiar universitar, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, doctor în istoria Rusiei. Prin telefon intră în direct Iurie Leancă, fost premier al Republicii Moldova, iar prin Skype se alătură discuţiei Vasile Năstase, editorialist la ”Glasul Națiunii” din Chișinău.

Moderator: Miruna Munteanu

Producător: Aura Iosif

**

TVR Moldova este postul Televiziunii Române cu emisie în Republica Moldova. Televiziunea Română a lansat, în decembrie 2013, grila dedicată publicului din Republica Moldova, despre care puteţi citi mai multe detalii AICI.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!