loader

Europa 360°

"Europa 360°" este probabil primul program din România care pune cetățeanul european în centru și explorează diversitatea Europei pornind de la viața de zi cu zi a omului simplu.

 

Galerie foto

 

"Europa 360°" este un magazin de actualitate europeană realizat de TVR Timisoara în coproducție cu televiziunile publice regionale FR3 (Franța), RTBF (Belgia), RAI News (Italia), TVP Rezsow (Polonia), TVSlo Maribor (Slovenia), HRT (Croația), BNT (Bulgaria), MTVA (Ungaria) și TG4 (Irlanda) în cadrul unui proiect Circom Regional finanțat de Parlamentul European.

"Europa 360°" conține reportaje realizate local de stațiile partenere, în limbile respective și subtitrate în limba română, grupate pe teme de interes comun european, care sunt identificate prin coordonare editorială permanentă.

Temele sezonului curent al proiectului sunt:

- migrația și gestionarea fluxurilor de refugiați
- schimbările climatice și adaptarea inteligentă la acestea
- modificări pe piața muncii și soluții pentru generațiile tinere
- diversitate culturală și punerea în valoare a patrimoniului european

Proiectul a fost inițiat în timpul conferinței Circom Regional de la Malmo- Suedia din 2012 și lansat la conferința Circom Regional de la Santiago de Compostella- Spania din 2013.

La conferința din 2014 de la Dubrovnik- Croația, reportajul "Brădet" realizat de Diana Bogea și produs de Dan Rațiu pentru TVR Timișoara a obținut un premiu special acordat de Parlamentul European.

În decembrie 2014, emisiunea "Europa 360°" a obținut premiul de excelență pentru promovarea spiritului și valorilor europene, acordat de Institutul European Român.

Producător Dan Raţiu

 


 

22:00 Dosar România

* Dincolo de aurul Apusenilor

Exploatarea aurului în Apuseni este astăzi amintire. Se spune că 1% din aurul lumii a fost scos din măruntaiele acestor munți, dar prețul plătit a fost pe măsură. Ultimii 30 de ani au fost cei mai agitați. În patrulaterul aurifer Zlatna-Brad-Abrud-Roșia Montană, mineritul aurifer de subteran a fost îngropat și apoi inundat. Acolo au pierit mulți mineri sub tone de rocă, dar au mai murit și la suprafață, cu praf în plămâni, bolnavi de silicoză, cerând mai mult aer.

Mineritul aurifer a fost închis definitiv, la începutul anilor 2000. Absorbiți de interminabilul scandal de la Roșia Montană, puțini români au auzit de proiectul minier de la Rovina, o localitate din județul Hunedoara, aflată la numai câțiva kilometri de municipiul Brad. Acest proiect minier seamănă izbitor cu eșuatul proiect minier de la Roșia Montană prin dimensiunile sale și potențiala durata pe 30 de ani. La fel ca la Roşia Montană, exisă susţinători dar şi opozanţi ai proiectului minier. Realizator Gabriel Geamănu

Producător Răzvan Butaru

23:40 Timişoara capitală culturala europeană

Producător Ionela Gogoţ Studioul teritorial Timişoara

(redifuzare)

 

#tvri