loader
Foto

Confesiuni

O emisiune construită în jurul invitaților săi, "personalităţi din toate domeniile, oameni cu cariere în spate", care se feresc să apară frecvent la diverse posturi de televiziune "tocmai pentru a nu fi asimilaţi cu pseudo-vedetele de tabloid".

 

 

"De-a lungul celor aproape doi ani şi jumătate de Confesiuni, am stabilit probabil cea mai lungă listă cu invitaţi de cea mai bună calitate - toţi oameni cu greutate, personalităţi marcante şi valori autentice. Am avut marele privilegiu ca aceştia să accepte nu doar participarea în emisiune, ci să şi facă mărturisiri de suflet, emoţionante, unice. Încă de la începutul acestui an, eu şi echipa emisiunii am demarat pregătirile pentru noul sezon care vine la TVR 2 din 4 martie. Aşa cum ne-am obişnuit publicul, vom păstra calitatea emisiunii la acelaşi nivel", declară Iuliana Marciuc, gazda şi producătorul emisiunii Confesiuni.  

Lansată în toamna anului 2010, emisiunea se difuzează la aceeaşi oră – 17:00 – de luni până vineri, ultima zi fiind un „best of” al săptămânii care se termină.

"Se vorbeşte despre cariere, împliniri sau eşecuri. Sunt şi indiscretă, abordez teme ca dragostea şi familia, totul însă se face cu eleganţă. Dacă ar fi să ne caracterizeze un singur cuvânt, acesta ar fi emoţie. Personalităţile îşi amintesc, mulţumesc şi regretă", adaugă prezentatoarea.

De-a lungul celor aproape trei ani, printre invitaţi s-au numărat personalităţi precum actorii Mircea Albulescu, Florin Piersic, Tora Vasilescu, Dan Puric, Medeea Marinescu, George Ivaşcu, Maria Dinulescu, Ilinca Goia, Maria Buză, regizorul Gelu Colceag, interpreţii de muzică populară Maria Dragomiroiu şi Nicolae Furdui Iancu, alături de mulţi alţii.

Aceştia au împărtăşit publicului amintiri emoţionante, însoţite adeseori de lacrimi. La Confesiuni, Maria Dragomiroiu a vorbit pentru prima dată despre o copilărie săracă, cu foarte multe lipsuri. La rândul său, actorul Vladimir Găitan a venit la emisiune în ziua primirii primului talon de pensie şi nu şi-a putut ascunde durerea şi revolta.

Tora Vasilescu a vorbit despre beneficiile medicinei alopate în vindecarea unei boli incurabile de care a suferit. La rândul său, Stela Popescu a povestit despre copilăria din Basarabia şi reîntâlnirea, la majorat, cu tatăl său, după ani de zile de despărţire.

De asemenea, emisiunea i-a sărbătorit în direct pe Mircea Albulescu, Ionel Tudor, Dorina Lazăr sau Adrian Daminescu.

S-au realizat ediţii speciale dedicate operetei - cu Cleopatra Melidoneanu şi Pompei Hărăşteanu; operei - cu Daniela Vlădescu, Teatrului pentru copii "Ion Creangă" - cu Cornel Todea, şi Teatrului Ţăndărică - cu Cristina Roşianu.

Iar înaintea concertului pe care muzicianul Steve Vai l-a susţinut în România, acesta a fost prezent în exclusivitate într-o emisiune TV la Confesiuni. De asemenea, Nicolae Voiculeţ şi Gheorghe Zamfir au realizat în direct un moment unic, pentru prima dată au cântat împreună, elevul şi profesorul, ambii improvizând la nai.

3:55 Zi de zi

cu părintele Constantin Necula

Producător Victor Dochia

4:00 A doua Românie (R)

* Teodora Popa este o tânără cercetătoare din Londra specializata în genetică care militează pentru introducerea tehnologiei, a metaversului și a inteligenței artificiale în domeniul sănătății, în special în aria fertilizării in vitro. A obținut licența și masterul în Genetică și Genomică Umană la University College London (UCL), și are un doctorat în domeniul fertilității, geneticii embrionare și a sănătății femeilor. Este vicepreședinta Academiei Globale de Genomică și Medicină Personalizată, şi conduce biroul de inovaţii al unei clinici de fertilitate din capitala Marii Britanii. La inceputul acestui an a obţinut premiul Omul de Ştiinta al Anului din partea British Fertility Society. Teodora este împreună cu noi în această ediţie şi ne spune poveste ei, dar şi care sunt motivele pentru care a venit în România.

Reprezintă a treia generaţie de violonişti dintr-o familie cu tradiţie în muzica din Transilvania şi a reuşit să încânte publicul de peste ocean cu repertoriul său care curpinde reinterpretări de muzică clasică şi Jazz. Mihaela Crăciun ne spune povestea impresionantă a profesorului şi violonistului Cristian Herki, absolvent al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, stabilit de mulţi ani în Canada.

Prezintă Corina Dobre

Jurnalişti: Virginia Ghiţă şi Lucian Băbeanu

Realizator Corina Dobre

Producător Liliana Văduva

(Reluare)

 

#tvri