loader
Foto

Despre economia de piață a adaptării, la “România dus-întors”

Pornind de la constatarea că la noi predictibilitatea e încă fudulie, iar adaptabilitatea e temelie, ediția de marți, 12 noiembrie, a emisiunii “România dus-întors” a fost dedicată economiei țării şi perspectivelor de afaceri.

 

Gabriela Dumbravă
România dus-întors

Ediția emisiunii de marți, 12 noiembrie, este disponibilă online pe TVR+

De mai bine de 20 de ani, economia românescă se tot adaptează. A trecut de pubertate, dar continuă să rămână o adolescentă dezorientată care nu prea știe pe ce drum s-o apuce. Să facă medicină, IT sau transporturi? Sau mai bine agricultură și turism? Sau de toate și, de fapt, nimic? Până va ajunge să aiba o gândire strategică de dezvoltare, continuă doar să se adapteze din mers la comenzile profesorului FMI, la cererile doamnei UE, la efectele remanente ale crizei, la interesele de moment.

Raportul de toamnă al Comisiei Europene arată că România a performat bine la capitolul exporturi, dar că cererea internă a fost slabă în prima parte a acestui an. Potrivit documentului, românii nu s-au prea înghesuit la cumpărat, iar investițiile străine au scăzut. Și totuși, previziunile sunt bune. Ne salvează agricultura care anul acesta care ar putea să crească produsul intern brut al României la 2,2%. E bine că avem creștere economică, însă cât de mult se va resimți și în buzunarele noastre? Specialiștii spun că este nevoie de minimum 3-4% ca să putem vorbi de efecte pozitive și pentru cetățeni. Pentru asta, probabil mai avem de așteptat. Cert este însă, că veniturile multor români vor crește începând cu 2014.

Autoritățile au anunțat, după ce au luat girul FMI, că de la 1 ianuarie 2014, salariul minim pe economie crește de la 800 la 850 de lei, iar de la 1 iulie ajunge la 900 de lei. Întreprinzătorii spun că măsura le strică afacerile. Nu însăși majorarea este problema, ci anunțarea ei cu două luni înainte de a intra în vigoare. La noi, predictibilitatea e încă fudulie, adaptabilitatea e temelie. Așa că privații se vor adapta: fie prin creșterea evaziunii, fie prin disponibilizări mai mici sau mai mari sau orice măsură care le va permite să supraviețuiască. Speranța lor este ca Executivul să găsească resurse și să aplice totuși, de la 1 iulie 2014, mult promisa reducere cu 5% a CAS-ului pentru angajatori ceea ceea ce ar mai echilibra balanța.

Anul acesta a fost satisfăcător pentru mulți dintre întreprinzătorii privați. Ei sunt motorul economiei, creează locuri de muncă și sesizează oportunitățile pe care le mai oferă încă România. Iar asta pentru că cei mai mulți au învațat deja lecția economiei de piață a adaptării.

Discutăm despre mediul de afaceri autohton cu Marius Bostan – președintele Fundației Naționale a Tinerilor Manageri, Cornel Ionașcu – președintele executiv al Patronatului Român, Irina Scarlat, cofondator al Asociației Akcees.

În reportaje vedem businessul derulat de Mihai Florescu, un român revenit în țară după 1989 unde a demarat o afacere cu aromă de cafea. Importă cafea verde, o prăjește și o exportă. Cafeaua sa este extrem de apreciată, ajungând astfel să fie chiar furnizorul Casei Regale.

Tot în reportaje, vedem cum se descurcă un străin care face afaceri în România: povestea cu un gust dulce a lui Fedel Abbas, investitor libanez. (Un text de Gabriela Dumbravă)

Vă aşteptăm la ediţia de marți 12 noiembrie, de la ora 21.10 la TVR Internaţional şi live pe www.tvrplus.ro

9:00 Telematinal

*Partea a III-a

Prezentatori: Anatol Guzic, Alexandrina Vrîncean

Producător Luminiţa Popa

Transmisiune directă

10:00 Agrostrategia

Producător Vlad Macovei

 
România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

 Cercetarea medicală poate ajuta omul să trăiască mai bine

Marți, 23 aprilie, în direct de la ora 19:00, la TVR Internațional, v-am așteptat la o nouă ediție "Un doctor pentru dumneavoastră".

„Iancu Jianu, Haiducul

Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 23:30, la TVR Internațional revedem filmul de aventuri „Iancu Jianu, Haiducul", producție România, 1981.

 

#tvri