Luni, 29 martie, de la ora 21:00, pe TVR Internațional, Angela Avram și invitații săi au abordat tema relațiilor de muncă în perioada pandemiei și situația contractelor de muncă în Spania.
În contextul pandemiei, în toate domeniile unde a fost posibil, activitatea s-a mutat fie acasă, fie în locuri unde a fost posibilă distanțarea socială. Astfel, s- a apelat tot mai mult la munca la domiciliu sau la telemuncă.
Munca la domiciliu reprezintă, conform titulaturii, îndeplinirea atribuțiilor specifice unei funcții la domiciliul salariatului.
Telemunca este acea formă de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.
Teme abordate în această ediție:
1. Relații de muncă pe timp de pandemie. Invitată : avocat Cătălina Bordianu Calangiu
2. Contracte de muncă în Spania. Invitat: avocat Alexandru George Lazăr
***
“Avocatul dumneavoastră” este emisiunea în care membrii diasporei române află detalii despre aplicarea sau modificarea legilor din România. Invitaţii, specialişti şi reprezentanţi de seamă ai domeniilor puse în discuţie, răspund atât la întrebările telespectatorilor, cât şi la cele ale moderatoarei Angela Avram.
Producător: Angela Avram
***
Emisiunea poate fi urmărită și online pe TVR+.