loader
Foto

Galerie foto

Antreprenorii temerari - anticorpii turismului, la Investiți în România!

Marți, 5 octombrie, de la ora 21.00, vedeți o ediție a emisiunii „Investiți în România!” în care v-am propus tema „Imunizarea turismului cu o doză de speranță”.

 

Investiţi în România!

Octavian-Dragomir JORA discută cu Gheorghe Falcă, membru al Parlamentului European, despre măsurile adoptate de către blocul comunitar pentru a susține industria ospitalității și cum este primit Certificatul Verde de către reprezentanții din comunitatea HoReCa, dar și despre ce înseamnă turismul sustenabil.

(w882)

Conf. univ. dr. Marilena Stoian, președinte fondator ANTREC ne oferă suficiente motive să redescoperim farmecul vacanțelor la țară și pledează pentru revigorarea agroturismului, afectat de pandemie.

(w882)

Tot în această ediție, vorbim cu Daniel Mischie, președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România, despre sprijinul încă așteptat de investitorii din această ramură din țara noastră.

(w882)

Jurnaliștii emisiunii vă îndeamnă să poposiți la Casa de oaspeți Satul Banului, o gospodărie moșnenească ce învie autenticul autohton de altădată, într-un reportaj realizat de Roxana Segneanu, jurnalist tv.

(w500)

Vă așteptăm și la Acacia Village, un complex agroturistic care se află​ la aproximativ 30 de kilometri de București, într-un loc ideal pentru a vă relaxa și a vă bucura de natură. Iar proprietarul Grupului Mari Vila, Marian Mândrilă ne spune cum a reușit să-și păstreze toți angajații, după un an şi jumătate de activitate turistică în pandemie, într-un material realizat de jurnalistul Răzvan Onesa.

Invitații lui Octavian-Dragomir JORA sunt:

●     GHEORGHE FALCĂ – membru al Parlamentului European

●     conf. univ. dr. MARILENA STOIAN – preşedinte fondator Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural

●     DANIEL MISCHIE - președinte Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România

11:00 Sâmbătă cu Albertina

„Sâmbăta cu Albertina” este cu şi despre stilul nostru de viaţă. Aflăm despre sănătate, educaţie, film & teatru, muzică & festivaluri, oameni de succes, social media, artă, psihologie, carte, sport, gastronomie, modă, nutriţie şi despre tot ce ne preocupă în viaţă.

Prezintă Albertina Ionescu

Producător George Tudor

Transmisiune directă / Înregistrare

11:50 Mic portret de mari românce

Producător Cornel Mihalache

 
Scriitoarea Narine Abgarian, invitată la „Garantat 100%”

Scriitoarea Narine Abgarian, invitată la „Garantat 100%”

publicat: sâmbătă, 23 noiembrie 2024

„The Guardian” a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni. E una dintre cele mai importante voci ale literaturii ...

Echilibrul în viață, cheia sănătății

Echilibrul în viață, cheia sănătății

publicat: vineri, 22 noiembrie 2024

Stresul face parte din viața noastră. Când este continuu, pot apărea probleme de sănătate. Este important să îl gestionăm, să ne adaptăm și să ne ...

„Tu votezi România!” – maraton jurnalistic şi emisiuni speciale la TVR, pe 24 noiembrie

Sub genericul „Tu votezi România!”, Televiziunea Română difuzează, pe 24 noiembrie, jurnale şi ediţii speciale dedicate primului tur al ...

 

#tvri