loader
Foto

Alexia & Matei, Echoes şi Eduard Santha - primii finalişti Eurovision România

Juriul Selecţiei Naţionale a desemnat câştigătorii show-ului organizat la Focşani. Următoarea semifinală a Selecţiei Naţionale va avea loc duminică, 28 ianuarie, la Timişoara.

 

Duminică, 21 ianuarie, la finalul unui show inedit organizat pe scena Teatrului Municipal din Focşani, juriul Eurovision România a anunţat, în direct la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova, primii trei concurenţi care s-au calificat în Marea Finală.

Alexia & Matei, Echoes şi Eduard Santha merg mai departe în concurs şi vor concura, în finală, pentru un bilet spre scena din Lisabona, la Eurovision Song Contest.

Pe scena Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia”, concurenţii şi artiştii invitaţi au oferit un show electrizant.

Luminiţa Anghel a deschis spectacolul cu un moment inedit, interpretând „Hora din Moldova” alături de Ansamblul Folcloric "Ţara Vrancei".

Show-ul a continuat cu interpretarea pieselor din concurs: Lina („A Love Worth Falling For”), Johnny Bădulescu („Devoted”), Hellen („From Underneath”), Eduard Santha („Mesom Romales”), Echoes („Mirror”), Alex Florea („Nobody Told Me It Would Hurt”), Waleska („Renacer”), Liviu Anghel („Rise Up”), CornEL („Take Me Away”), Elena Turcu („The Perfect Fall”) şi Alexia & Matei („Walking On Water”)*.

Spectacolul s-a încheiat tot cu o horă, dans ce simbolizează apropierea dintre oameni: Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Josef Kappl, Sorin Voinea şi Nicu Patoi, adică Pasărea Rock au susţinut recitalul serii, la final interpretând ”Hora fără de hotar”.

Show-ul a fost prezentat de Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu, susţinuţi, din Camera Verde, de Anca Medeleanu, prezentator TVR Iaşi.

Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă sunt juraţii care decid finaliştii Selecţiei Naţionale 2018. Pe parcursul celor cinci semifinale, ei vor alege cele 15 piese care vor intra în finala Eurovision România.

Clasamentul primei semifinale Eurovision România este următorul:

Alexia & Matei („Walking On Water”)  53 de puncte
Echoes („Mirror”) 38 de puncte
Eduard Santha („Mesom Romales”) 35 de puncte
Johnny Bădulescu („Devoted”) 34 de puncte
Alex Florea („Nobody Told Me It Would Hurt”)  28 de puncte
Elena Turcu („The Perfect Fall”) 27 de puncte
Lina („A Love Worth Falling For”) 24 de puncte
Hellen („From Underneath”) 22 de puncte
Liviu Anghel („Rise Up”)  20 de puncte
Waleska („Renacer”) 7 puncte
CornEL („Take Me Away”) 2 puncte
Tom Hartis („Teardrop Rain”) retras *

Fotografii din prima semifinală a Selecţiei Naţionale pot fi descărcate, accesând linkul: http://bit.ly/2mYP1t9 Toate melodiile calificate în semifinalele Eurovision România pot fi ascultate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro.

***

În Anul Centenarului, Selecţia Naţională se desfăşoară sub sloganul „Eurovision uneşte România!“. Seria celor cinci semifinale – o premieră în istoria concursului – a debutat duminică, la Focşani, oraşul Micii Uniri.
Marea Finală va avea loc la Bucureşti, în Sala Polivalentă, pe 25 februarie. În ultimul act al Selecţiei Naţionale, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre cele 15 piese rămase în concurs.

Până atunci, pe parcursul următoarelor patru semifinale Eurovision România, vom afla numele celorlalţi 12 finalişti: Timişoara, în 28 ianuarie, Craiova, în 4 februarie, Turda, în 11 februarie şi Sighişoara, în 18 februarie. Show-urile vor fi transmise în direct  la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova precum şi pe TVR+, de la ora 21.00.

* Tom Hartis („Teardrop Rain”) urma să concureze în semifinala de la Focşani, dar a anunţat organizatorii că se retrage din concurs. Artistul a fost prezent la repetiţii, dar nu a putut urca pe scenă din cauza unor probleme medicale, motiv pentru care a luat decizia de a se retrage.

Despre finalişti:
Câştigătoare a premiului întâi la categoria interpretare, la Festivalul San Remo în anul 2011, Alexia mai are în palmares două titluri de campion mondial, voce cu pian si voce cu tobe la Campionatul mondial al artelor, organizat la Hollywood unde a concurat din partea României. Matei este iubitor de muzica country-rock,  are, de patru ani, o trupă rock şi a cunoscut-o pe Alexia în urmă cu un an, la un concurs.

Trupa Echoes aduce acordurile tari de muzică rock la Selecţia Naţională, cu piesa „Mirror” (muzică şi versuri: Liviu Elekes, Claudiu Dănăilă). Liviu Elekes - compozitor, multiinstrumentist şi regizor musical, are o bogată experienţă pe scena Selecţiei Naţionale, fiind la a patra participare la Eurovision România. Din trupă mai fac parte Alex Gomez - tobe, Cătălin Fotin - bass, Dan Ionescu - chitară şi solistul Claudiu Dante.

Eduard Santha revine la Eurovision România, după participarea la ediţia precedentă a concursului. În 2017, artistul originar din oraşul Carei a intrat în Finala Eurovision România 2017 cu piesa „Wild Child” (compozitori şi textieri: Eduard Santha şi Marius Alexandru Pop), clasându-se pe locul al optulea în Marea Finală.

Anul acesta, Eduard concurează în Selecţia Naţională cu o piesă inedită - „Mesom Romales”, pe care a compus-o în colaborare cu Alexandru Luft.

Despre prezentatorii show-ului:
Actriţă şi model, Diana Dumitrescu şi-a făcut debutul în piesa de teatru „Chiriţa la băi”, în anul 2003 şi a continuat activitatea în teatru interpretând roluri în piesele „Hârca se întoarce”, „Prestăm servicii artistice” şi „O noapte furtunoasă”. De-a lungul carierei, a jucat în numeroase filme şi seriale tv, iar Televiziunea Română a debutat în programul TVR 2 „Revelion la Cabaret”.

Unul dintre cei mai talentaţi contratenori ai generaţiei sale, datorită muzicalităţii şi tehnicii vocale deosebite, Cezar Ouatu a reprezentat România la Eurovision Song Contest 2013, la Malmö, cu piesa „It’s My Life” (muzică şi versuri Cristian Faur).

Cezar Ouatu a început să studieze pianul la vârsta de şase ani. În 2001, este acceptat la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, iar în 2004, obţine punctaj maxim la examenul de stat, absolvind astfel unul dintre cele mai prestigioase conservatoare din Europa.

Timbrul lui special, inconfundabil, i-a adus din partea fanilor apelativul „The Voice”.

Absolventă a Universitatăţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, Facultatea de Teatru, clasa Emil Coşeru, Anca Medeleanu a colaborat cu Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Ateneul din Iaşi dar şi cu Teatrul Fix, singurul teatrul independent din Zona Moldovei. La Televiziunea Română, prezintă emisiunea „Regional Cafe”, difuzată la TVR 3 şi TVR Iaşi.

Despre Eurovision:

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte,  cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.

12:00 A doua Românie (R)

* Teodora Popa este o tânără cercetătoare din Londra specializata în genetică care militează pentru introducerea tehnologiei, a metaversului și a inteligenței artificiale în domeniul sănătății, în special în aria fertilizării in vitro. A obținut licența și masterul în Genetică și Genomică Umană la University College London (UCL), și are un doctorat în domeniul fertilității, geneticii embrionare și a sănătății femeilor. Este vicepreședinta Academiei Globale de Genomică și Medicină Personalizată, şi conduce biroul de inovaţii al unei clinici de fertilitate din capitala Marii Britanii. La inceputul acestui an a obţinut premiul Omul de Ştiinta al Anului din partea British Fertility Society. Teodora este împreună cu noi în această ediţie şi ne spune poveste ei, dar şi care sunt motivele pentru care a venit în România.

Reprezintă a treia generaţie de violonişti dintr-o familie cu tradiţie în muzica din Transilvania şi a reuşit să încânte publicul de peste ocean cu repertoriul său care curpinde reinterpretări de muzică clasică şi Jazz. Mihaela Crăciun ne spune povestea impresionantă a profesorului şi violonistului Cristian Herki, absolvent al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, stabilit de mulţi ani în Canada.

Prezintă Corina Dobre

Jurnalişti: Virginia Ghiţă şi Lucian Băbeanu

Realizator Corina Dobre

Producător Liliana Văduva

(Reluare)

13:00 Omul şi timpul (R)

* Enescu o afacere de stat. Criza rachetelor din Cuba

Producător Ruxandra Ţuchel

(Reluare)
 
Concert extraordinar aniversar ”Fuego - 30”, la TVR 2 și TVR Internațional

Vineri, 29 martie, ora 21:40, la TVR 2 și sâmbătă, 30 martie, de la ora 22:45, la TVR Internațional, vă invităm la o reîntâlnire cu muzicieni ...

A doua Românie: O pledoarie pentru digitalizarea sănătății

Joi, 28 martie, invitata Corinei Dobre la ”A doua Românie” a fost Teodora Popa, o tânără cercetătoare din Londra specializată în genetică, care ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

 

#tvri